ZF 24

Majorarea taxelor şi obiectivele neatinse de guvernanţi scad încrederea analiştilor financiari în economie

Majorarea taxelor şi obiectivele neatinse de guvernanţi...

Autor: Corina Mirea

16.12.2013, 19:41 244

Încrederea analiştilor financiari în contextul economic actual şi în perspectivele acestuia de îmbunătăţire până la finalul lui 2014 a scăzut semnificativ în luna noiembrie a acestui an, pe fondul discuţiilor generate pentru stabilirea bugetului de către guvernanţi şi neîndeplinirea unor obiective economice asumate de aceştia în decursul anului.

Astfel, indicatorul de încredere macroeconomică realizat lunar de asociaţia CFA România începând cu primăvara anului 2011 a scăzut luna trecută cu 8 puncte, până la o valoare de 48,2 puncte.

„Sondajul nu reflectă cele mai recente derapaje la nivel de politici economice interne precum modificările Codului fiscal, dar reflectă discuţiile din perioada stabilirii bugetului pentru anul viitor, corelat cu multe alte promisiuni economice care nu s-au îndeplinit. Totuşi, indicatorul rămâne la un nivel ridicat pentru că există speranţa că vor exista îmbunătăţiri economice, date fiind condiţiile externe favorabile care se păstrează“, spune Dragoş Cabat, membru al consiliului de administraţie din cadrul CFA România.

Indicele de încredere macroeconomică CFA România evaluează previziunile analiştilor financiari cu privire la starea actuală a economiei, dar şi perspectivele pentru următoarele 12 luni pe o scală de la 0 la 100 de puncte (ceea ce înseamnă încredere minimă, respectiv încredere maximă). Astfel, pentru următorul an, 42% dintre analişti cred în îmbunătăţirea condiţiilor macroeconomice globale.

Majoritatea analiştilor (aproape 70%) se aşteaptă însă ca inflaţia să crească în urmă­toarele 12 luni, deşi nivelul tot mai mic al acesteia din ultimele luni a generat în octombrie cel mai ridicat indicator (55,8) de la a treia ediţie a sondajului (iulie 2011).

De altfel, chiar şi alţi indicatori economici au arătat că în ultimele luni România a intrat pe o pantă ascendentă, creşterea economică ajungând la 2%, iar exporturile fiind cu 8% mai mari în primele opt luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a lui 2012. Cu toate acestea, tensiunile de pe scena politică iscate în această perioadă, introducerea de noi taxe şi realizarea unor venituri mai mici la bugetul consolidat decât cele aşteptate ridică semne de întrebare chiar şi în rândul celor mai optimişti dintre analişti.

„Consider că politicienii trebuie să facă multe prostii pentru ca economia să nu mai aibă o evoluţie bună pentru că inflaţia continuă să fie în scădere, spre exemplu. Problema este că încrederea analiştilor în iniţiativele politice scade pentru că nu se iau măsuri economice optime, cum ar fi situaţia majorării taxelor atunci când nu este necesar“, mai spune Dragoş Cabat.

Şi Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA România, susţine că anunţurile legate de majorarea taxelor (cum ar fi acciza pentru carburanţi şi taxa specială pentru construcţii) au afectat încrederea analiştilor în bunul mers al economiei. Pe de altă parte, el precizează că disputele care au avut loc între oamenii politici nu au coincis cu sondajul realizat în luna noiembrie şi că astfel de „ieşiri“ nu pot afecta percepţia analiştilor asupra evoluţiei economice pentru că aceştia sunt obişnuiţi cu „zgomotul“ care se creează de obicei în preajma alegerilor. El pune însă rezultatele bune ale sondajului din luna octombrie (indice de 55,8 puncte – pentru prima dată din martie 2011 el a depăşit 50 de puncte) pe seama datelor PIB foarte bune. În trimestrul al doilea al acestui an PIB-ul a crescut cu 0,5% faţă de precedentele trei luni, potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), ceea ce înseamnă că România ar putea atinge o creş­tere anuală de peste 2%.

„Cred că pentru a ajunge la un indice de peste 70 de puncte ar trebui să se depună mai mult efort în atragerea de investiţii străine, de fonduri europene şi păstrarea relaţiei foarte strânse dintre România şi UE, care se reflectă semnificativ în comerţ, spre exemplu“, mai precizează Adrian Codirlaşu.

De la primul sondaj publicat de CFA România şi până în prezent cel mai mare indice al încrederii a fost înregistrat chiar la prima ediţie (mai 2011), când acesta era de 67 de puncte. La polul opus, cele mai multe „bile negre“ acordate de analişti economiei româneşti au fost în perioada iunie - octombrie 2012, când indicele a variat între 16,2 puncte şi 29,5 puncte.  Scandalul politic legat de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a contribuit din plin la această percepţie.

Indicatorul de încredere macroeconomică este calculat pe baza a şase întrebări cu privire la condiţiile curente ale economiei (legate de mediul de afaceri şi piaţa muncii) şi anticipaţii pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale. Pentru luna noiembrie indicatorul condiţiilor curente a fost de 31,5, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a ajuns la 56,6 puncte.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO