ZF 24

Liviu Stoleru, CEO al producătorului de cărămizi Cemacon Cluj: Faţă de criza anterioară, acum bani există, dar trebuie gestionată frica. Acesta e singurul risc cu care ne confruntăm. În 2019, compania a avut o cifră de afaceri de 145 de milioane de lei, cu 40% mai mult faţă de 2018, şi un profit de 34 de milioane de lei, plus 75%

ZF 15 minute cu un antreprenor

Liviu Stoleru, CEO şi acţionar al Cemacon Cluj: Pandemia a avut impact asupra noastră, pentru că am avut un recul din piaţă. Partenerii de business au devenit mai atenţi cu privire la businessurile lor. Ne-am asumat că va fi un impact negativ, dar considerăm că, cel puţin în industria noastră, nu avem niciun motiv de panică pe termen mediu sau lung.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

07.06.2020, 11:11 542

Lunile de toamnă vor arăta dacă dezvoltatorii imobiliari s-au „speriat“ sau nu de criza ge­ne­rată de pandemie, fapt care se va vedea în numărul de pro­iecte noi care vor fi demarate, este de părere Liviu Stoleru, CEO al producătorului de materiale de construcţii Cemacon Cluj.

„Un impact al crizei se va vedea poate în luna septembrie pentru lucrările noi. Abia atunci vom vedea dacă dezvoltatorii vor trece la implementarea proiectelor noi. Criza cu care ne confruntăm în prezent nu trebuie considerată la fel de gravă cum a fost cea din 2008, pentru că atunci a fost o problemă majoră a sistemului financiar. De această dată, constructorii, dezvoltatorii au acumulat sume semnificative de cash în ultimii ani. Nu există motive reale pentru care oamenii să nu-şi continue lucrările“, a spus Liviu Stoleru la emisiunea online ZF 15 minute cu un antreprenor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO