ZF 24

Lipsa telefonului mobil duce la creşterea tensiunii arteriale şi scăderea puterii de concentrare

Lipsa telefonului mobil duce la creşterea tensiunii...

Autor: Bogdan Enache

10.01.2015, 11:16 83

Unul dintre primele studii serioase care au cercetat ce se întâmplă când oamenii nu au telefoanele mobile la ei a descoperit că aceştia au rezultate foarte proaste când sunt supuşi unor teste mintale, care presupun concentrare şi atenţie. De asemenea, cercetarea a arătat că separarea de telefonul mobil poate duce la creşterea ritmului cardiac, dar şi la aparţia anxietăţii şi a unor sentimente neplăcute.

Studiul a fost efectuat pe o serie de utilizatori de telefoane inteligente.

"Rezultatele cercetării noastre au arătat că separarea de iPhone-ul personal poate avea un impact negativ în ce priveşte performanţele înregistrate în timpul unor sarcini ce implică efort mintal", a declarat Russell Clayton, doctorand al Şcolii de Jurnalism din cadrul Universităţii Missouri şi principalul autor al studiului publicat în Journal of Computer-Mediated Communication.

"În plus, rezultatele sugerează că dispozitivele electronice ajung să fie o extensie a propriei persoane, astfel încât atunci când suntem separaţi de acestea , trecem prinr-un proces de «renunţare» la sine şi o stare fizică negativă", a mai spus Clayton.

Cercetătorii spun că utilizatorii de telefoane inteligente ar trebui să evite să se despartă de telefon în acele perioade ale zilei în care este nevoie să fie foarte concentraţi, cum ar fi momentele când au examene, când trebuie să participe la şedinţe şi conferinţe, când trebuie să definitiveze o sarcină importantă la locul de muncă, pentru că ar putea să aibă performanţe cognitive mai slabe.

Totodată, studiul a arătat că atunci când telefoanele sună, iar proprietarii nu pot răspunde în timp ce rezolvă simple teste lingvistice, rata pulsului şi tensiunea arterială a acestora creşte, ca şi sentimentele de anxietate şi neplăcere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO