ZF 24

Jucătorii ar putea avea prime de câte 20.000 de euro dacă elimină pe Chelsea

Jucătorii ar putea avea prime de câte 20.000 de euro...

Autor: Andrei Mazurchievici

25.02.2013, 18:50 288

"O să întreb Consiliul de Administraţie, cred că dacă bat Chelsea o să aibă o primă de 20.000 de euro", a spus Becali.

Gigi Becali a precizat, fără a da însă prea multe detali, că a primit o ofertă de cinci milioane de euro pentru fundaşul Florin Gardoş. "Nu m-a sunat de Chiricheş, m-a sunat de Gardoş. Voia să dea cinci milioane şi am cerut şapte direct. Dă şapte milioane, îl dau, nu, la revedere. Nu stau în ploaie", a explicat Becali.

El a afirmat că încă nu şi-a revenit după eliminarea echipei Ajax din 16-imile de finală ale competiţiei. "E ca un vis care nici nu s-a terminat. Nu-mi vine să cred. E un lucru prea măreţ. Adică, băi, să scoţi Ajax după ce te-a bătut cu 2-0 e un lucru prea măreţ. Filosofia de joc de la Barcelona a fost luată de la Ajax", a completat Becali.

Gigi Becali a precizat că Chelsea este o echipă foarte puternică, dar care nu are un coc la fel de rapid ca Steaua. "O echipă statică, o echipă foarte puternică, dar n-are viteză. Cu Steaua dacă n-ai viteză în joc te năuceşte, te distruge. O să vedeţi o Chelsea de o să pomenească toată lumea. Chelsea băgată în corzi de Steaua, pentru că Steaua joacă în viteză. Este o echipă foarte mare care nu stă acum să vină să se uite la Steaua şi ce joacă. Nici nu este măcar Liga Campionilor, nu stau ăia cu lupa pe Liga Europa. Sunt prea mare echipă ca să stea să verifice şi să ancheteze acum jocul Stelei. Vor avea surprize mari şi ei cred că ştiu asta. Dacă joacă echipa cum a fost cu Ajax, nu le dă două, le dă trei", a adăugat Becali, care a precizat că în Liga Europa au rămas doar echipe aflate la nivelul Ligii Campionilor.

Becali crede că jucătorii echipei Chelsea nu vor fi prea motivaţi în meciul cu Steaua, deoarece nu evoluează în Liga Campionilor. "Ce să-i spui lui ăla că joacă în Liga Europa cu Steaua, când el are 40 de milioane în cont. Cum să-l motivezi că joacă cu Steaua la Bucureşti? Ce să-i spui lui Lampard care are 50 de milioane, vine şi el şi joacă tralalala. Chipiciu îl face arşice", a mai spus Becali.

El a menţionat că se aştepta ca biletele scoase la vânzare online să se cumpere repede şi este convins că site-ul a fost atacat de un hacker dinamovist. "Ştiam că se vor vinde toate biletele. Am zis că în 48 de ore se vând. Era un hacker care a stat toată noaptea şi a schimbat de şapte-opt ori serverul. Hacker dinamovist", a explicat Becali.

Gigi Becali a mai spus că nu este interesat să se întâlnească cu patronul londonezilor, Roman Abramovici. "Bă, pe mine crezi că interesează de Abramovici? Dacă e cel mai bogat ce? Îmi dă mie ceva? Pentru mine mai mare importanţă are un călugăr de pe muntele Athos, decât Abramovici. Ambiţie am să-l bat, dar să ma întâlnesc cu el nu am chestiuni din astea. Poate să fie cea mai mare vedetă, pe mine nu mă interesează. Pe mine mă interesează doar Hristos şi Dumnezeu. Dacă vine facem o comparaţie, hainele lui cu ale mele", a subliniat Becali.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO