ZF 24

Ipoteza lui Valeriu Şuhan, fost poliţist, despre Gheorghe Dincă: Faptul că el a recunoscut aceste omoruri într-un interval de timp scurt mă îndeamnă să cred că a recunoscut tocmai pentru a ascunde alte crime comise

Ipoteza lui Valeriu Şuhan, fost poliţist, despre...

Autor: Nicolae Oprea

28.07.2019, 16:05 1002

Valeriu Şuhan, fost ofiţer de poliţie judiciară, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Dincă, suspectul care duminică a recunoscut că a comis două crime, ar putea avea la activ mai multe omoruri. Potrivit lui Şuhan, anchetatorii trebui să găsească acum cadavrele.

„Mi-e teamă că acest om are la activ mai multe victime. Faptul că el a recunoscut aceste omoruri, într-un interval de timp relativ scurt, mă îndeamnă să cred că a recunoscut cu relativă uşurinţă, tocmai pentru a ascunde alte crime comise”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Valeriu Şuhan, fost poliţist judiciar.

Potrivit acestuia, zâmbetul criminalului este doar o mască, pentru a face faţă presiunilor din partea celor care îl anchetează, şi a celor care îl judecă.

„Zâmbetul lui este o mască, nu este o stare de inconştienţă, este o mască astfel încât să facă faţă presiunilor vecinilor, de exemplu.. Dar cu siguranţă el va fi supus unei experitze medico-legale de natură psihiatrică, pentru a se stabili dacă a avut, sau nu, discernământ”, susţine Valeriu Şuhan.

Potrivit fostului poliţist judiciar, anchetatorii trebuie să găsească acum cadavrele, sau resturile umane ale celor două fete.

„Este important ca anchetatorii să afle de la el cum a suprimat viaţa fetelor, le-a înjunghiat, le-a sugrumat, le-a lovit? Trebuie aflat unde sunt cadavrele, sau celelalte rămăşiţe, şi este foarte important unde sunt armele, sau arma crimelor”, a mai precizat Şuhan.

Suspectul principal din Caracal, Gheorghe Dincă, şi-a recunoscut, în urmă cu puţin timp, ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât şi al Luizei, a declarat avocatul din oficiu al bărbatului, pentru MEDIAFAX.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO