ZF 24

Interviu: ce strategie are Samsung pentru a-şi apăra poziţia pe piaţa de smartphone-uri

Interviu: ce strategie are Samsung pentru a-şi apăra...

Autor: Ioana Nita

15.02.2015, 17:31 1242
Producătorul sud-coreean de electronice Samsung, care a ajuns în urmă cu doi ani să domine la nivel mon­dial piaţa de telefoane mobile, devan­sând Nokia şi apoi Apple, îşi ca­nali­zează în prezent un sfert din re­sursele umane către cercetare-dez­vol­tare pentru a-şi apăra poziţia de lider prin produse care să îl diferen­ţieze de con­curenţă.
 
„Avantajul Samsung este că unul din patru angajaţi lucrează în departa­mentul de cercetare dezvoltare. Acest lucru înseamnă 25% din totalul per­so­nalului Samsung, iar cheltuielile cu cer­ce­tarea-dezvoltarea se ridică la 14 mil. dolari pe zi“, a declarat într-un interviu pentru ZF Rory O’Neill, director de marketing în cadrul diviziei telecom a Samsung în Europa.
 
Lansarea unor produse diferite de cele ale competitorilor va juca un rol ma­jor în evoluţia companiei sud-coreeane. În al treilea trimestru din 2014 Samsung a vândut 73,2 milioane de smartphone-uri având o cotă de 24,4% din piaţă, faţă de Apple care a vândut 38,2 milioane de smartpho­ne-uri. Însă în ultimul trimestru, Apple a reuşit să egaleze Samsung după ce a lansat noile iPhone 6, înregistrând vân­zări de aproximativ 75 de milioane de unităţi. Samsung are în prezent o cotă de 34,57% pe piaţa de smartphone-uri în Europa, fiind lider din martie anul trecut, când a reuşit să depăşească gigan­tul american Apple, potrivit da­telor StatCounter.com, care măsoară numărul de telefoane aflate în uz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO