ZF 24

Înotul de la "vreau să pot intra singură în mare" până la medalia de aur

Înotul de la "vreau să pot intra singură în mare"...

Autor: Pro Sport

21.07.2014, 20:00 98

Înotul este unul dintre cele mai „bătrâne“ sporturi, primele consemnări ale unor deplasări prin apă ale omului ajungând cu până la 100.000 de ani în urmă, în epoca de piatră. Ca şi mersul pe bicicletă, înotul odată învăţat nu se uită niciodată, iar antrenori şi sportivi deopotrivă scot în evidenţă avantajele pe care acest sport acvatic le aduce corpului, indiferent de vârstă. În 2012, Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern înregistra 3.720 de sportivi legitimaţi, potrivit Institutului Naţional de Statistică, la capătul unei serii de şapte ani în care această valoare a crescut constant. Numărul persoanelor care ştiu să înoate este însă mult mai mare, scrie ProSport.

„Cred că  orice copil ar trebui să ştie să înoate“, spune campioana nataţiei româneşti Camelia Potec, explicând: „Ştim foarte bine, acum toate vacanţele se fac pe marginea piscinei sau a apei şi atunci pentru siguranţa părinţilor, toţi copiii ar trebui să înveţe cât mai devreme să înoate“. „Înotul este unul dintre puţinele sporturi care se poate începe de la vârste foarte fragede, chiar de la şase luni, după ce se încheie perioada de vaccinuri“, a punctat pentru ProSport Marius Grigore, antrenor şi manager la Bucharest Sport Club.

„Înotul este cel mai complex sport, asigură o dezvoltare armonioasă, o balanţă între tot ce înseamnă înălţime şi greutate, iar cel mai mare procentaj de muşchi ai corpului uman se folosesc practicând înotul“ este argumentul Cameliei Potec pentru practicarea înotului. În acelaşi sens, Sebastian Lucaci, şeful catedrei de înot a Liceului cu Program Sportiv Arad şi antrenor care trimite doi sportivi la Campionatele Europene de Juniori din Olanda care au loc în această săptămână, vorbeşte despre impactul pozitiv al dezvoltării corpului prin înot. „Capacitatea pulmonară la înot, ca şi la atletism, se dezvoltă mult. Absorbţia oxigenului se face mai uşor, şi, fiind un sport care practic imită imponderabilitatea, nataţia te ajută foarte mult să te înalţi, deoarece nu toceşte plăcuţele de creştere, cum se întâmplă de regulă la gimnastică sau la haltere“, sintetizează antrenorul arădean cu 15 ani de experienţă. „Creşterea se face proporţional, se lucrează toate grupele de muşchi şi în plus, la nivel de sport de plăcere, de agrement, de întreţinere te accidentezi mai greu la înot“, completează Dan Bădescu, antrenor emerit al Clubului Sportiv Municipal Drobeta Turnu-Severin.

Citiţi mai multe despre înot pewww.prosport.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO