ZF 24

Incident tragic în Bucureşti: O femeie a căzut cu liftul într-un bloc din Capitală

Incident tragic în Bucureşti: O femeie a căzut cu...

Autor: Oana Despa

27.03.2018, 11:12 864

O femeie a fost transportată, marţi, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca după ce a căzut cu liftul într-un bloc din Sectorul 1 al Capitalei, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au anunţat, marţi, că o femeie a căzut cu liftul într-un bloc de pe strada Mendeleev din Sectorul 1 al Capitalei.

Ea a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, fiind conştientă.

Corpul de clădire în care a fost anunţat incidentul aparţine Uniunii Cineaştilor.

La faţa locului au acţionat detaşamentul special de salvatori şi două ambulanţe SMURD.

Poliţia Capitalei a anunţat că marţi dimineaţă, în jurul orei 10.00, o persoană a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a sesizat faptul că pe raza Sectorului 1, o femeie a fost rănită după ce a căzut cu liftul.

Politiştii Secţiei 1 din Capitală au demarat investigaţii ca să stabilească cauzele şi condiţiile în care s-a produs incidentul, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO