ZF 24

IAA Global: Este nevoie de un dialog pe marginea OUG 25/2013

IAA Global: Este nevoie de un dialog pe marginea OUG 25/2013
25.02.2014, 19:33 70

Faris Abouhamad, Preşedinte şi Chairman al Board-ului IAA Global, consideră că forma actuală a OUG 25/2013 ar trebui rediscutată în Parlament şi că în cadrul acestui proces va exista un dialog cu actorii din piaţă din care va rezulta o lege care să servească interesele ambelor părţi.

Board-ul global al International Advertising Association (IAA) s-a reunit în România pentru a discuta despre efectele Ordonanţei de Urgenţă 25/2013 asupra industriei de publicitate şi comunicare din România, dar şi pentru a participa la cea de-a şasea ediţie Premiilor de Excelenţă IAA.

"Am decis să avem această întâlnire în România tocmai pentru a ne exprima sprijinul pentru industria locală care a avut de suferit ca urmare a Ordonanţei din aprilie 2013. Astfel de iniţiative nu reprezintă o premieră la nivel global, dar noi, IAA, am fost mereu alături de membrii noştri şi ne-am arătat întotdeauna disponibilitatea de a discuta cu autorităţile pentru a găsi cele mai bune soluţii", a declarat, marţi, Faris Abouhamad, într-o conferinţă de presă

De asemenea, Michael Lee, Managing Director al IAA Global, a explicat faptul că orice iniţiativă de reglementare care nu este discutată cu cei care reprezintă subiectul reglementării este menită să eşueze. "Dacă există puncte divergente între o industrie şi autorităţi, primul pas este ca cele două părţi să se aşeze la masă şi să discute. În Franţa a existat un episod similar cu cel din România, dar acolo autorităţile au acceptat dialogul cu industria, iar astfel legea a început să funcţioneze", a declarat Michael Lee.

Mihai Bârsan, preşedintele Comitetului Director IAA România, s-a arătat încrezător în faptul că autorităţile se vor angaja într-un dialog cu industria, arătând că valoarea adăugată pe care industria de comunicare şi publicitate o aduce în economie. "Impactul publicităţii asupra economiei este mare, spre exemplu în Marea Britanie pentru fiecare liră investită în această industrie Produsul Intern Brut creşte cu 6 lire. În România, consumul gospodăriilor reprezintă 70% din PIB, deci creşterea economică depinde de consumul intern, iar publicitatea reprezintă unul din instrumentele prin care putem genera acest efect", a declarat Mihai Bârsan.

Înfiinţată în 1939, International Advertising Agency reprezintă un parteneriat la nivel global între cele mai importante companii şi reprezentanţi ai industriei de marketing şi comunicare – de la agenţii de publicitate, companii de media, firme de marketing sau agenţii de relaţii publice. Board-ul global este principalul organism de conducere al IAA, fiind responsabil pentru stabilirea obiectivelor şi a strategiei organizaţiei la nivel global.

Potrivit OUG 25/2013, publicată pe 12 aprilie în Monitorul Oficial, după articolul 29 din Legea audiovizualului actuală, care stabileşte condiţiile pe care trebuie să le respecte comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media, se introduce un articol nou, potrivit căruia "orice achiziţionare de spaţiu publicitar televizat nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final al publicităţii televizate", iar orice oferte de preţ pentru achiziţionarea publicităţii televizate, prezentate de aceşti intermediari, vor fi "în mod obligatoriu confirmate în prealabil în scris cu radiodifuzorul".

"În scopul obţinerii acestei confirmări, intermediarii vor prezenta radiodifuzorilor mandatele scrise acordate de beneficiarii finali ai publicităţii televizate pentru care solicită ofertele de preţ", se mai spune în ordonanţă. Plata se va face direct către radiodifuzor de către beneficiarul final al publicităţii televizate, în baza facturii emise de radiodifuzor către beneficiar, iar "orice rabat sau avantaj tarifar, indiferent de natura acestuia, acordat de către radiodifuzor, trebuie să figureze pe factura emisă beneficiarului final al publicităţii televizate".

De asemenea, Ordonanţa prevede că intermediarii nu pot primi altă plată sau contraprestaţie decât "cea care le este plătită de către beneficiarul final al publicităţii televizate în vederea remunerării serviciilor prestate şi nici vreun avantaj material, indiferent de natura acestuia, din partea radiodifuzorului".

Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii audiovizualului a fost publicată în Monitorul Oficial la mai puţin de cinci luni de la momentul în care un proiect de OUG care avea acelaşi prevederi în cazul intermedierii achiziţiei de spaţiu publicitar TV a fost aspru criticat de International Advertising Association România (IAA România), de Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România şi de Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România).

Nemulţumirile au fost cu atât mai mari cu cât purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a anunţat iniţial că proiectul de OUG a fost adoptat de Executiv. Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat public că OUG care modifică Legea audiovizualului nu a fost publicată în Monitorul Oficial pentru că ministerele Justiţiei şi Finanţelor trebuie să dea forma finală a acesteia, în urma deciziei Guvernului de a se scoate din ordonanţă toate referirile la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

Mai multe informaţii despre IAA Global puteţi găsi accesând următorul link

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO