ZF 24

HP a lansat un "iPod" cu ecranul de 65 de centimetri

HP a lansat un "iPod" cu ecranul de 65 de centimetri
16.09.2008, 09:58 26

A inceput HP - cel mai mare producator de computere personale din lume - sa lucreze la propriul sistem de operare pentru a renunta astfel la Windows Vista?

Acesta este intrebarea pe care importante publicatii de tehnologie din lume si-a pus-o in aceste zile.

Reuniti la Londra, ieri, pentru a prezenta cele mai noi produse consumer destinate pietei europene si din Orientul Mijlociu, executivii HP au negat hotarat aceste zvonuri si au precizat: HP produce intr-adevar software pentru computere multimedia, dar bazat pe Windows Vista.

HP a prezentat si dovada: noul computer personal HP IQ800 TouchSmart PC (urmasul unei variante anterioare, HP IQ500), care duce mai departe moda ecranelor tactile, lansata de telefoanele mobile. Pregatit pentru a ajunge pe piata de Craciun, perioada de maxim al vanzarilor, HP IQ800 TouchSmart PC revolutioneaza conceptul de personal computer. Practic este format dintr-un monitor plat (in care este ascunsa unitatea hardware), receptioneaza posturile TV datorita tunerului incorporat, poate fi fixat pe perete asemenea unui televizor LCD, are telecomanda, vine cu o tastatura slim fara fir si cu unitate optica Blu-ray.

Insa punctul forte care il diferentiaza net de produse cvasi-similare il reprezinta ecranul tactil, care aminteste de iPhone si de rivalii sai. Monitorul HP IQ800 TouchSmart PC are o diagonala de 25,5 inci (65 de centimetri) si e full HD. Soft-ul produs de HP si bazat pe Windows Vista permite utilizatorului sa manevreze informatia de pe ecran cu ajutorul degetului. Astfel, prin simpla atingere a monitorului, se navigheaza pe Internet, pot fi organizate si editate fotografii, se pot crea playlist-uri cu melodii, inregistra mesaje vocale si video (inclusiv podcasturi) datorita camerei web si microfonului incorporate. De asemenea, ecranul are si o unitate optica Blu-Ray pentru redarea materialelor HD.

HP IQ800 TouchSmart PC va incepe sa fie livrat in noiombrie, la pretul de 1900 euro in cateva tari din Europa Occidentala si din Orientul Mijlociu. In tarile din Europa Centrala si de Est, computerul multimedia va ajunge anul viitor. Cititi mai multe in editia tiparita a ZF de maine. ( Victor Kapra-Londra).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO