ZF 24

GTS Telecom a investit peste 600.000 euro în extinderea centrului de date şi în infrastructura cloud

GTS Telecom a investit peste 600.000 euro în extinderea...

Autor: Adrian Dumitrache

16.12.2013, 20:14 259

GTS Telecom, care are acţionariat indirect la Cosmote şi Romtelecom prin compania Deutsche Telekom, a investit peste 600.000 de euro în extinderea centrului de date din Bucureşti şi în platforma de cloud localizată în cadrul acestuia, pe fondul creşterii semnificative a numărului de contracte de servicii de colocare şi de cloud din ultimele 12 luni, a anunţat operatorul telecom.

„Pentru a susţine această cerere în creştere, GTS Telecom şi-a extins cu 25% suprafaţa centrului de date şi a implementat o nouă platformă dedicată de cloud în Bucureşti. Această investiţie a adus în România cele mai noi tehnologii cloud, fapt ce va reduce considerabil timpul de implementare în care clienţii vor putea să îşi configureze şi încarce datele şi va oferi acestora acces mult mai rapid la informaţiile de business critice“, se arată într-un comunicat al operatorului. Grupul GTS este prezent pe piaţa serviciilor cloud din 2011.

Tranzacţia prin care Deutsche Telekom a achiziţionat GTS Central Europe, grupul din care face parte GTS Telecom, este în curs de aprobare, urmând să fie finalizată anul viitor. Cu aproximativ 130 de angajaţi, GTS Telecom este unul dintre principalii furnizori de servicii de telecomunicaţii bazate pe infrastructură din România.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO