ZF 24

Gigantul american Boeing împrumută 25 de miliarde de dolari pentru a face faţă celei mari mari crize din istoria Americii şi a lumii

Boeing a finalizat joi o ofertă de vânzare de obligaţiuni în valoare de 25 de miliarde de dolari, care ar ajuta compania să treacă peste cea mai grea criză din istorie, care le-a secat bilanţul cu peste 20 de miliarde de dolari anul acesta, potrivit Financial Times.

David Calhoun, şeful Boeing, a spus luni că gigantul s-ar putea îndrepta din nou spre piaţa de capital pentru a strânge fondurile necesare în următoarele şase luni, însă se poare că nu a fost nevoie decât de 4 zile pentru a face rost de bani.

Emisiunea de obligaţiun sei va adăuga datoriei de aproape 39 de miliarde de dolari pe care compania deja o acumulase până la finalul lunii martie. Boeing a anunţat joi seară că apetitul pieţei pentru obligaţiuni a eliminat nevoia de a cere finanţare din partea guvernului america.

”Cererea robustă pentru oferta noastră a reflectat susţinerea investitorilor pentru puterea pe termen lung a Boeing şi a industriei aviatice. După ce se va încheia tranzacţia pe 4 mai, nu mai avem în plan altă rundă de finanţare, nici de pe piaţa de capital, nici din partea guvernului”, a anunţat compania. 

Etichete: fata,boeing,miliarde

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.