ZF 24

Franta va solicita infiintarea unui grup operativ de combatere a contrafacerilor, la nivelul G7

22.03.2007, 01:09 13

Franta le va solicita partenerilor din grupul celor sapte state puternic industrializate (G7), la intrunirea programata pentru aprilie, sa infiinteze un grup operativ de combatere a contrafacerilor si a pirateriei, a declarat ministrul francez al Finantelor, Thierry Breton, citat de Reuters.
"Vrem sa actionam foarte repede. G7 organizeaza intrunirea de primavara la Washington, pe 14 - 15 aprilie, si sper sa abordam atunci problema", a afirmat Breton, intr-o conferinta organizata de asociatia franceza anti-contrafaceri, UniFab.
Prin initiativa se urmareste armonizarea diferentelor existente la nivel diplomatic, intre propunerea comuna inaintata de SUA-Japonia, care prevede incheierea unui Acord Comercial Anti-Contrafaceri, obligatoriu din punct de vedere legal, si abordarea mai relaxata adoptata de unele state emergente, precum China, si sustinuta de Germania, a aratat directorul departamentului de combatere a contrafacerilor din cadrul ministerului Finantelor, Francois Mongin. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO