ZF 24

Fondul Proprietatea a atras în ultimii 13 ani fonduri de peste 1,5 miliarde de dolari în noi investiţii în portofoliu străin în România şi a distribuit aproape 7 miliarde dolari acţionarilor săi

Fondul Proprietatea a atras în ultimii 13 ani fonduri de...

Autor: Roxana Rosu

26.01.2024, 10:59 488

Fondul Proprietatea a atras în ultimii 13 ani fonduri de peste 1,5 miliarde de dolari în noi investiţii în portofoliu străin în România şi a distribuit aproape 7 miliarde dolari acţionarilor săi printr-o combinaţie de dividende, răscumpărări de acţiuni şi oferte publice de cumpărare, a anuntat managerul fondului, compania Franklin Templeton.

"În ultimii 13 ani, administrarea de către Franklin Templeton a Fondului Proprietatea a fost definitorie pentru pieţele de capital din România, pentru companiile din portofoliu şi pentru acţionarii Fondului. Angajamentul nostru ferm de a promova guvernanţa corporativă şi transparenţa în rândul companiilor din portofoliul Fondului a dus la îmbunătăţirea performanţelor financiare şi la randamente semnificative pentru investitorii noştri. Eforturile noastre susţinute au avut o contribuţie incontestabilă la dezvoltarea pieţei locale de capital şi aşteptăm cu nerăbdare sa obţinem reuşite similare pe viitor, în parteneriat cu stakeholderii Fondului Proprietatea.", a declarat Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Bucureşti şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.

De asemenea, printre operatiunile derulate de FP se numără listarea cu succes a participaţiei în Hidroelectrica la BVB în 2023, cea mai mare listare din România până în prezent şi una dintre cele mai mari listări din Europa de Est, iar apoi  distribuirea banilor primiţi din această tranzacţie acţionarilor Fondului.

Din 2011, de la listarea pe Bursă, Fondul Proprietatea a generat randamente anuale compuse de 20,29% în lei şi de 16,90% în dolari, şi a executat 35 de tranzacţii private, 14 exit-uri complete prin intermediul pieţei de capital (IPO-uri, SPO-uri, ABB-uri, vânzări pe piaţă) cu o valoare cumulată de peste 19,8 miliarde lei (4,3 miliarde dolari)..

În plus, în cei 13 ani de activitate la BVB, FP a finalizat 14 programe de răscumpărare în valoare de 10,3 miliarde lei.

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO