Caută doar în titlu
ZF 24

Farmaciile din mediul rural funcţionează în continuare. Farmacistă din Arad: A fost o creştere a numărului de pacienţi în primele săptămâni de la începutul pandemiei

  • În România sunt circa 3.000 de farmacii care funcţionează în mediul rural, din totalul de peste 8.000 de unităţi în toată ţara

  • Sunt zone din mediul rural în care farmaciile lipsesc, iar pacienţii merg în cel mai apropiat oraş

  • Marii retaileri farma nu au mizat pe dezvoltarea în mediul rural, acolo unde nu există infrastructură medicală

Antreprenorii care au deschis farmacii şi în mediul rural spun că au păstrat în continuare unităţile deschise, fără a modifica programul de funcţionare, în contextul restricţionării circulaţiei populaţiei din cazua răspândirii coronavirusului.

„Este o problemă reală, la noi sună telefonul permanent. La ţară oamenii acum sunt blocaţi, cu medicii nu prea se întâlnesc. Se circulă, farmacia funcţionează, nu am redus programul, nimic ce ar putea să afecteze. Am mărit salariul angajaţilor pentru a-i stimula, eventual le plătim transportul”, a spus Paul Negoiţă, managerul farmaciilor Iris Pharm din Buzău, unul dintre jucătorii de talie medie din piaţă, cu mai multe unităţi în rural.

 

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.