ZF 24

Este necesară o dezbatere publică privind înfiinţarea CCP

Mediafax Foto

Autor: Lucian Isac

13.06.2013, 20:51 419

Consiliul de administraţie al Bursei de Valori Bucureşti a decis, la solicitarea unui grup de acţionari, convocarea unei Adunări Generale Extraordinare a Acţionarilor în data de 27/28 iunie, având ca punct pe ordinea de zi aprobarea participării BVB la majorarea capitalului social al Casei de Compensare Bucureşti cu un aport în numerar în cuantum de 23 milioane de lei. Totodată, în data de 28/29 iunie este convocată o AGEA şi la SIBEX, având pe ordinea de zi acelaşi subiect de actualitate reprezentat de constituirea Contrapărţii Centrale (CCP).

În acest context, consider că este necesară organizarea cât mai curând posibil a unei dezbateri având ca temă oportunitatea constituirii unei Contrapărţi Centrale în conformitate cu prevederile EMIR la nivelul pieţei de capital din România.

Apreciez că la această dezbatere ar trebui să fie invitaţi reprezentanţi ai autorităţii de reglementare, acţionari ai BVB şi SIBEX, participanţi la sistemul administrat de acestea, reprezentanţi ai celorlalte entităţi din piaţa de capital din România, precum şi reprezentanţi din presa economică.

Enumăr mai jos doar o parte din argumentele pentru care apreciez că se impune o astfel de dezbatere:

Necesitatea informării acţionarilor BVB şi SIBEX cu privire la prevederile EMIR

Astfel, pentru a putea vota în cunoştinţă de cauză asupra acestui punct de pe ordinea de zi, acţionarilor  ar trebui să li se explice în prealabil (deoarece la AGEA unii acţionari vor da mandate în care votul va fi deja exprimat, iar o dezbatere ar fi tardivă) avantajele/dezavantajele existenţei unei CCP la nivelul pieţei de capital dîn România, precum şi riscurile/alternativele în cazul în care aceasta nu se constituie.

Necesitatea stabilirii unui calendar după care să se desfăşoare întreaga operaţiune de constituire a Contrapărţii Centrale

Având în vedere că la constituirea CCP ar urma să participe mai multe entităţi (parte din grupul BVB, parte din grupul SIBEX, etc), precum şi datorită faptului că termenul de constituire este foarte apropiat (15 septembrie) considerăm că este nevoie de o foarte bună coordonare a tuturor entităţilor implicate în proiect.

Acest demers vine în contextul în care încă de anul trecut, unii dintre acţionari (printre care SIF Moldova, Broker Cluj, s.a.), prin completarea ordinii de zi la diverse entităţi din piaţa de capital, au solicitat în cadrul Adunărilor Generale respective, demararea constituirii Contrapărţii Centrale, iar în presă au apărut informaţii cu privire la iniţiative similare din partea CNVM.

Totuşi, la acest moment constatăm ca deşi mai sunt doar trei luni până la depunerea documentaţiei la Autoritatea de Supraveghere Financiară, proiectul este departe de a fi finalizat.

Având în vedere cele de mai sus, precum şi faptul că unele pieţe din jurul nostru (cum ar fi Ungaria) sau unele piete pe care BVB, spre exemplu, le-a enunţat ca model de dezvoltare (Polonia) au deja constituită o asemenea entitate (unele de mai bine de un an), AGEA care urmează a se desfăşura în data de 27/28 Iunie la BVB, precum şi cea din 28/29 Iunie la SIBEX, reprezintă probabil ultima oportunitate în vederea constituirii Contrapărţii Centrale la termenul impus de regulamentul EMIR.

Lucian Isac este directorul general al societăţii de brokeraj Estinvest

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 14.06.2013

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO