Nici nu mai contează cu cât a contribuit fiecare dintre ele - un pic de concordie între palate, un rating de ţară îmbunătăţit, o amânare controlată a aderării la zona euro, nişte emisiuni de bonduri, mişcările de capital ale unor investitori, plata de dividende spre acţionarii majoritari de către marile companii private locale, creşterea consumului în trimestrul unu – dar din amalgamul lor a rezultat un leu neverosimil de puternic, în condiţiile în care la începutul anului comentatorii vedeau un curs de peste 4,8 sau în fine, un curs fără număr în funcţie de dorinţa celor care-i trimiteau să comenteze.
Cursul are importanţă pentru cei din economia reală şi pentru consumator şi este văzut ca un semn bun. Dar de fapt nici nu a început bine anul şi sunt mai multe semne bune.
Sezonul de turism tocmai a fost deschis pe litoral de directorul de marketing / primarul Mazăre (pe când şi ceilalţi primari vor face „micile lor nebunii“ în aşa fel încât să se vorbească despre oraşele din România, care încă nu aduc câţi turişti ar putea?). Un sezon de vară de 7- 8 luni va face minuni şi chiar că turismul nostru o merită. Ne place, nu ne place, bună sau rea sau cum o fi, agricultura, contemplând acelaşi posibil sezon lung, va avea şi ea un galop de sănătate în 2013. Şi asta chiar dacă prietenii din Europa care ne vor consumatori, nu producători, au pus câteva booby-trap-uri în drum – şi rămâne de văzut dacă teoria conspiraţiei se va confirma, şi anume că România este simţită ca un competitor redutabil în agricultură, trebuind de aceea să fie din când în când pusă la colţ preventiv.
Şi se pare că am ieşit din zona dezbaterilor contraproductive şi ne-am pus pe treabă şi în zona energiei şi a resurselor, pentru că sunt semnale că gazele de şist şi aurul din Apuseni intră în linie dreaptă. Vorbim de 1-1,5% pe an aport la PIB din 2016 încolo şi zeci de mii de locuri de muncă. Nu în ultimul rând şi totodată paradoxal, după ce i-am zeflemisit neîndurător pe consumatorii de limuzine Mercedes, se cuvine să ne dăm un pas înapoi, pentru că în felul lor au contribuit la evenimentele din Sebeş care vor propulsa şi mai mult vârful de lance al economiei noastre, industria auto.
Pentru restul din 2013, rămân cele câteva semne de întrebare de macro sau microeconomie care sunt de domeniul dezbaterii publice – şi este bine că sunt în agora, pentru că guvernanţii vor fi mai responsabili când vine vorba despre ele. Cum o să progreseze absorbţia fondurilor europene şi în special cele din POS-CCE, despre care se vorbeşte parcă mai puţin, dar sunt cruciale pentru reindustrializare? Cum se vor descurca managerii privaţi în companiile de stat şi cum vor arăta în cinci ani companiile de stat care stau acum să se privatizeze? Care va fi efectul Directivei 7/2011 privind întârzierele la plată, a forfetarului sau a reducerii TVA-ului la pâine?
Mai facem ceva contra evaziunii fiscale şi a muncii la negru sau ne resemnăm şi le încadrăm la „miscellanea“ aşteptând ca prin creşterea consumului banii din subteran să se ridice la suprafaţă? Când vor începe băncile marea creditare de masă? Vor rezista sectoarele- cheie tentaţiei de a creşte preţurile în a doua jumătate a anului? Când vom renunţa la alibiul „nu ne lasă FMI-ul să facem“ şi vom lansa curajos parteneriate public-private de anvergură, chiar cu riscul producerii unor deficite sectoriale? Şi nu în ultimul rând, care va fi impactul intenţiilor de regionalizare asupra economiei?
Privind cu un optimism educat şi prudent la ceea ce s-a întâmplat în primele 4 luni, într-o Europă care dă în clocot pe tot flancul sudic, putem afirma că se văd nişte semne bune, care, dacă politicienii n-o dau în bară, pot să se constituie în baza pentru redresare sustenabilă. Pariem pentru 2013 pe o creştere de 3%?
Dragoş Damian este CEO Terapia cluj şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
