ZF 24

DPD România a finalizat anul trecut cu afaceri de 8,5 mil. euro, mai mari cu 20%

Autor: Mirabela Tiron

07.03.2012, 15:51 114

DPD Romania, una dintre cele mai importante companii de coletărie şi curierat expres de pe piaţa locală, şi-a bugetat investiţii de peste 800.000 euro anul acesta pentru lansarea de noi servicii informatizate.

Dynamic Parcel Distribution (DPD) Romania, companie deţinută de grupul Geopost, subsidiara La Poste, a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de 36 milioane lei (8,5 mil. euro), în creştere cu 20% faţă de anul precedent. Compania livrează zilnic 2,5 milioane de colete.

"În ultimii ani ne-am concentrat pe consolidarea şi cresterea poziţiei DPD pe piaţă, iar rezultatele pozitive de anul trecut vin să ne confirme strategia. Pentru 2012 obiectivele rămân de creştere pe toate planurile, însă ne vom concentra pe eficientizarea actualelor servicii şi pe lansarea de noi servicii".

Pentru anul acesta compania estimează o creştere a cifrei de afaceri cu 15% fata de anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO