Caută doar în titlu
ZF 24

​Două companii locale anunţă că au început fabricarea testelor pentru anticorpi în România. Un test va ieşi de pe porţile fabricii cu 10-15 euro, iar capacitatea este de 50.000 de teste pe zi

RomLab SRL şi Sintofarm SA, două companii locale care activează în domeniul distribuţiei şi fabricării de produse medicale, dezinfectanţi, medicamente, au anunţat că pot începe să producă 50.000 de teste pentru detectarea anticorpilor la infecţia cu Covid-19 în România, în fabrica Sintofarm din Bucureşti.

Reprezentanţii companiei RomLab nu au dorit să facă publică valoarea investiţiei în linia de fabricaţie şi au menţionat că investitorii sunt din Statele Unite.

„Având în vedere că venim dintr-o firmă care lucrează în domeniul medical din 1991 şi eu am preluat ca a doua generaţie, dat fiind faptul că ştim de întârzierile de livrare (ale testelor – n.red.), de costuri foarte mari pentru livrare, am zis că putem face ceva benefic în România. Testele sunt fabricate în cadrul Sintofarm SA, care fabrică diverse medicamente în România. Investiţia este privată, investitorii noştri vin din Statele Unite ale Americii”, a spus pentru ZF Ioana Sima, director general al Romlab SRL.

Ea a menţionat că procesul de certificare a testelor a durat câteva luni, după ce au pus la dispoziţia Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale actele solicitate.

„Deja s-a început o fabricaţie, în funcţie de discuţiile pe care le vom avea cu statul român vom vedea cât de repede le vor solicita. Statul român are prioritate. Preţul cu care va pleca de la noi va fi de 10-15 euro. Partea privată nu putem să o decidem noi”, a mai spus Ioana Sima.

Testele se fac prin prelevarea de sânge intravenos, astfel că testarea trebuie să se desfăşoare într-un laborator specializat. Conform producătorilor, rezultatul vine în 5 minute, iar acurateţea este de 96,6%. Testul nu identifică prezenţa activă a virusului, astfel că nu se poate comporta ca un test de diagnostic PCR, care este metoda folosită în prezent pentru identificarea bolii. Testul privind anticorpii de Covid-19 indică dacă pacientul a trecut prin boală fiind asimptomatic sau având simptome uşoare şi a dezvoltat anticorpi la virus.

Cine sunt companiile care au început producţia testelor de anticorpi la Covid-19?

Romlab SRL este o companie care se ocupă cu distribuţia de produse farmaceutice, fiind înfiinţată în 1994.

Compania este deţinută de Ioana Sima, 35 de ani, acţionară în alte două companii: Goodlife Trading SRL, active în domeniul învăţământului în domeniul sportive şi recreaţional şi Techsegment SRL, o companie din domeniul distribuţiei de medicamente, înfiinţată în 2020, potrivit informaţiilor de pe platforma de analiză financiară confidas.ro.

RomLab SRL a avut afaceri de 4,5 mil. lei în 2019, în creştere cu 30% faţă de anul anterior. Profitul net al companiei a fost de 824.000 lei, în scădere faţă de 2019 cu 10%.

Potrivit confidas.ro, RomLab a încheiat 705 contracte de achiziţii  publice în valoare totală de aproape 6 mil. lei. Printre obiectele contractului se numărau distribuţia de mănuşi pentru consultaţie, reactive, dezinfectant de mâini. Cel mai mare contract public al companiei a fost cu Spitalul de Urgenţă Sf. Ioan din Bucureşti, în valoare de 2,3 mil. lei, în 2017. Pentru acest contract a fost realizată o licitaţie deschisă, iar criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut, în total fiind depuse două oferte.

Sintofarm activează în domeniul producţiei de medicamente, cu o fabrică în Bucureşti care avut la bază Societatea anonimă Nitranil, fondată în 1946, profilată pe sinteze de produse chimico-farmaceutice, potrivit site-ului propriu. În 1962, fabrica preia numele Sintofarm

„Din 1999, Sintofarm S.A. este societate cu capital majoritar privat. Începând din anul 2007 şi până în prezent, fabrica a fost recertificată GMP pe toate cele trei fluxuri de fabricaţie, fără să existe vreo întrerupere între recertificări. Din august 2020, Sintofarm SA produce kituri rapide Covid-19, fiind singurul producător român din domeniu”, se mai arată pe site-ul companiei.

Sintofarm a avut în 2019 afaceri de 7,6 mil. lei, în creştere cu 26%, la un profit net de 12.000 de lei. Fabrica angajează 45 de persoane.

În lista de acţionari ai companiei sunt trei companii din Cipru, Gibraltar şi Luxemburg, care cumulează 70% din pachetul de acţiuni. Şi SIF Muntenia are 13% din acţiunile Sintofarm. Sintofarm nu a avut contracte cu statul, din datele confidas.ro.

 

Etichete: teste,companii,fabrica

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.