Doris Andronescu, directorul general al operatorului de servicii medicale private Sanador, spune că anul acesta se va concentra pe consolidarea businessului prin adăugarea de noi servicii şi a dezvoltarea celor existente. Compania nu are în vedere extinderea în afara Bucureştiului şi mizează pe dezvoltarea pieţei asigurărilor private de sănătate.
„În 2014 vrem să dezvoltăm transplantul pulmonar, care nu s-a mai făcut până acum în România, şi chirurgia cardiacă, dar să extindem şi laboratorul. Acesta a crescut foarte mult de când s-a deschis spitalul“, a spus Doris Andronescu, directorul general al Sanador. Ea este şi acţionarul unic al companiei.