ZF 24

Doi fraţi din Bucureşti ajung la 400.000 de euro din vânzarea de produse cu licenţă Disney

Marius şi Valentin Duţă, doi fraţi din Capitală, au prins în 2012 primul tren al fi­nanţărilor acor­date de stat pen­tru companii de tip SRL-D şi au luat 8.000 de euro pentru a pune pe picioare un magazin online care comercializeză hăinuţe, jucării şi accesorii pentru copii şi care şi-a dublat vânzările în numai un an.

Alături de banii primiţi prin programul SRL-D, cei doi au mai accesat şi un credit bancar de 8.000 de euro, sume folosite pentru achiziţionarea platformei de e-commerce şi a echipamentelor IT necesare desfăşurării activităţilor companiei Online Kids.

„Pentru obţinerea fondurilor am apelat la un consultant. Tinerilor care încearcă accesarea fondurilor prin pro­gramele guvernamentale le recoman­dăm să nu îşi piardă răbdarea. Cu siguranţă o să întâmpine dificultăţi în accesarea fondurilor, în rambursarea cheltuielilor, în obţinerea credi­tului, însă cu ambiţie nu au cum să nu reuşească“, spune Valentin Duţă, acţionar al Online Kids SRL-D.

Atât Valentin, cât şi fratele său şi-au păstrat şi joburile anterioare, primul fiind economist într-o ONG, iar cel de-al doilea ju­rist într-o firmă de avocatură.

Online Kids a crescut de la afaceri de numai 2.000 de lei în anul 2012 la aproape 300.000 de lei în 2013 şi 600.000 de lei (135.000 de euro) anul trecut. „Prima jumătate a anului este pro­mi­ţătoare în ceea ce priveşte obiectivul pe care îl avem pentru anul acesta, şi anu­me 400.000 de euro cifră de afaceri.“

Dacă la început compania a colaborat cu distribuitori de jucării şi haine pentru copii din România, din 2013 acţionarii au luat decizia de a importa direct produse cu licenţa Disney. În paralel, cei doi tineri au început să distribuie produse din categoria gradiniţă şi şcoală, lucrând în acest moment cu magazine precum Emag.ro sau Elefant.ro.

Online Kids are şapte angajaţi, extinderea echipei venind odată cu deschiderea unui magazin fizic în zona Dristor din Capitală. „Până la sfârşitul anului ne dorim să deschidem alte două locaţii în Bucureşti”, spune Valentin Duţă care adaugă că până acum investiţiile au ajuns la 40.000 de euro, în timp ce stocul de marfă este de 100.000 de euro.

Comerţul electronic este unul dintre cele mai râvnite domenii în rândul tinerilor antreprenori care au pus pe picioare o companie de tip SRL-D în ultimii ani. Datele de la Registrul Comeţului arată că peste 700 de mici afaceri antreprenoriale au fost pornite în comerţul online în cadrul programului SRL-D, respectiv 4% din numărul total de companii. Spre comparaţie comerţul clasic are o pondere mai mică, de sub 3%.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.