ZF 24

De unde se îmbracă românii: importurile de haine s-au apropiat de 1,8 miliarde de euro anul trecut. Polonia, Germania şi Italia au fost principalele ţări de provenienţă

ANALIZĂ ZF

Piaţa de modă din România e una dintre cele mai competitive, cu peste 100 de branduri de haine care activează, majoritatea străine.

Piaţa de modă din România e una dintre cele mai competitive, cu peste 100 de branduri de haine care activează, majoritatea străine.

Autor: Cristina Roşca

09.06.2020, 20:15 345

♦ Importurile de haine s-au dublat în ultimii şase ani, până la 1,8 mld. euro, arată datele biroului european de statistică Eurostat ♦ Acestei sume i se adaugă şi producţia locală care este vândută în ţară ♦ Peste 80% din importuri (în valoare) vin din ţările UE ♦ Turcia şi China sunt singurele ţări non-UE care îşi fac loc în top 10 al furnizorilor de haine pentru români după valoarea importurilor.

România a importat anul trecut haine în valoare de 1,8 mld. euro, valoarea crescând cu 10% faţă de 2018. De altfel, această sumă a crescut cons­tant din 2013 până în 2019, arată calculele ZF pe baza informaţiilor fur­ni­zate de biroul euro­pean de statistică Eurostat. 

Mai exact, în aceşti ani valoarea importurilor s-a dublat. Ci­frele includ doar îmbrăcămintea, nu şi încălţ­ămintea sau echipamentele sportive. Totalul a fost calculat ca suma dintre intra-UE 28 şi extra-UE 28, mai exact ca suma dintre importurile comunitare şi cele extra­co­munitare. De asemenea, se referă doar la importuri, nu şi la producţia locală vândută în România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO