ZF 24

Dan Şucu, Mobexpert: Pentru prima dată după patru ani sunt optimist

Dan Şucu

Dan Şucu

Autor: Ioana David

02.02.2014, 21:01 1876

Antreprenorul Dan Şucu, proprietarul grupului Mobexpert, cel mai mare jucător de pe piaţa de mobilă, spune că pentru prima dată în ultimii patru ani priveşte cu optimism perioada următoare şi se aşteaptă ca afacerea pe care o conduce să crească cu 5-6%, iar la nivelul pieţei de mobilă tendinţa de scădere să se inverseze. 

Dacă previziunea lui Şucu se adevereşte, 2014 ar marca primul an de apreciere pe piaţa internă de mobilă, după cinci ani consecutivi de declin. „Cu toţii ne gândim în clipa de faţă la afaceri mai bune. Ceea ce înseamnă ori să funcţionăm la capacitate mai ridică în partea de pro­ducţie, ori să creştem suprafaţa comercială. (…) În retail suntem mult mai atenţi la mutaţiile care sunt aduse în piaţă de vânzările online.“

El explică faptul că schimbarea sa de optică are loc în condiţiile în care din sistemul bancar apar semnale de reluare a creditării, după ce până acum „băncile au fost concentrate în a folosi banii clienţilor fideli pentru a acoperi greşelile de strategie făcute tot de ele“. „Sistemul bancar a început să se cureţe serios de neperformante, dar nu pe baza unei infuzii de bani din partea guvernului, ci pe baza trimiterii tuturor problemelor pe umerii clienţilor fideli. Dar pare evident în clipa de faţă că sistemul bancar începe să fie preocupat şi de creşterea creditării şi a implicării în economie, până acum fiind implicat numai în ideea de curăţare.“   

Citiţi pe ZF Corporate:

- statistici despre vânzările totale de mobilă la nivelul pieţei din România

- opinia lui Şucu despre reluarea creditării 

- planurile Mobexpert privind vânzările online

- date despre vânzările Mobexpert pe linii de business

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.02.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO