ZF 24

Consilierii Primăriei Generale supraevaluează veniturile

Mediafax Foto

Mediafax Foto

Autor: Radu Bostan

29.04.2013, 20:09 167

Organizaţiile neguvernamen­ta­le acuză Primăria Municipiului Bucu­reşti de supraevaluarea veni­tu­ri­lor bugetare pe 2013. Consecinţa: exis­tă pericolul blocării unor proiecte şi acu­mulării de arierate sau datorii din cau­za bugetării unor venituri ne­rea­liste. Potrivit proiectului de buget apro­­bat sâmbătă de Consiliul Ge­neral, Ca­pitala se aşteaptă să încaseze în acest an venituri de 4,49 mld. lei (1,03 mld. euro), dar experienţa anilor ante­riori arată că, în cele din urmă, bugetul pri­măriei ar putea suferi corecţii de chiar 500 milioane de lei.

„Primăria nu a strâns în ultimii ani nici­odată mai mult de 4 mld. lei la ve­ni­turi, iar acum spune foarte optimist că ia 4,5 mld. lei“, a declarat Nicuşor Dan, pre­şedinte al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

Anul trecut, bugetul aprobat pre­ve­dea venituri de 4,64 mld. lei (1,07 mld. euro), însă în urma unor rectifi­cări acestea au scăzut la doar 4,1 mld. lei.

O comparaţie între proiectul apro­bat de consilieri şi execuţia bugetară relevă că primăria şi-a supraestimat înca­sările din impozitul pe venit, care au fost mai mici cu 30%, şi pe cele din taxe pe bunuri şi servicii, care s-au si­tuat la mai puţin de jumătate din tota­lul scontat. În mod similar, în 2011 pri­măria şi-a estimat venituri de 3,58 mld. lei, pentru ca spre finalul exerciţiului fiscal să fie nevoită să se mulţumească cu 3,3 mld. lei.

Cotele defalcate din impozitul pe venit aplicat persoanelor fizice repre­zin­tă principala sursă de bani pentru pri­mărie, aceste transferuri contri­bu­ind cu 79% la veniturile Munici­pali­tă­ţii. Anul acesta, primăria se aşteaptă să co­lecteze astfel 3,5 mld. lei, cu aproape 400 mil. lei mai mult decât în 2012.

Reprezentanţii ONG-urilor au cri­ti­cat şi opacitatea proiectului de buget în ceea ce priveşte cheltuielile cu achi­zi­ţia de bunuri şi servicii, arătând că 371 mil. lei din bugetul propriu local de 3,78 mld. lei figurează în proiect sub ti­tlul de „alte cheltuieli“. O treime din chel­tuielile bugetului centralizat, care in­clude şi cheltuielile instituţiilor fi­nan­ţate de la buget, se vor duce către bu­nuri şi servicii.

În ceea ce priveşte cheltuielile de capital asociate investiţiilor, proiectul de buget relevă că acestea vor creşte cu 233 mil. lei faţă de varianta finală de anul trecut. Şi aici bugetul este optimist, având în vedere că în 2011 şi 2012 primăria a fost nevoită să strângă cureaua pe parcursul execuţiei bugetului şi să reducă sumele alocate acestor cheltuieli cu 14% şi, respectiv, 25%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO