ZF 24

Compania UCMS din grupul AROBS: Anul acesta mizăm pe o creştere de 20% a businessului, la peste 1,6 mil. euro

Ionuţ Gherle, directorul general al UCMS by AROBS

Ionuţ Gherle, directorul general al UCMS by AROBS

Autor: Ioana Nita

04.03.2021, 20:52 858

Compania UCMS din grupul local AROBS, specializată în dezvoltarea de soluţii integrate de management al resurselor umane, mizează anul acesta pe venituri cu 20% mai mari faţă de 2020, când cifra de afaceri s-a situat la 1,4 mil. euro, plus 28% comparativ cu 2019. UCMS este cunoscută pentru dezvoltarea celor două soluţii software de HR şi payroll, True HR şi dp-Payroll, care oferă servicii integrate de management al resurselor umane şi salarizare.

„Estimăm o creştere constantă şi pentru 2021, ţinta de majorare a businessului fiind de 20%. Creşterea are la bază dezvoltarea verticalelor de business, precum şi clienţii şi proiectele noi din portofoliu”, a declarat Ionuţ Gherle, directorul general al UCMS by AROBS. Compania, cunoscută anterior ca UCSM Group România SRL, a fost înfiinţată în urmă cu 25 de ani, iar în urmă cu circa doi ani a fost achiziţionată în proporţie de aproape 50% de AROBS Transilvania, firmă controlată de antreprenorul clujean Voicu Oprean.

Anul trecut, echipa UCMS by AROBS a lucrat pentru implementarea a peste 15 proiecte pentru clienţii noi din portofoliu. Odată cu creşterea business-ului pe cele cinci verticale principale - producţie & automotive, BPO, banking, retail, IT, compania şi-a consolidat poziţia pe piaţa de dezvoltare de software de management al resurselor umane şi payroll din România. În acest sens, cele mai importante obiective pe anul în curs şi pentru anul viitor sunt funcţionalităţile noi privind semnătura electronică, modulul de work from home / hybrid, onboarding online şi e-learning, sistem de raportare şi analiză date etc.

„UCMS by AROBS oferă companiilor româneşti cheia spre eficientizarea proceselor prin tehnologizarea şi digitalizarea soluţiilor de management al resurselor umane şi payroll. În actualul context global, organizaţiile care conduc echipe remote au nevoie de instrumente digitale. Cea mai extinsă transformare din ultimii ani a fost schimbarea completă de la procesele tradiţionale manuale de resurse umane la procese digitale automatizate. În timp ce majoritatea companiilor şi-au început deja călătoria de transformare digitală în resurse umane şi payroll, 2020 a fost o revelaţie pentru cei care nu au făcut-o. Provocările gestionării resursei umane la distanţă în timpul unei pandemii globale au evidenţiat necesitatea ca fiecare companie să adopte procese digitale de HR & payroll”, a precizat Ionuţ Gherle.

În perioada următoare, compania se va concentra pe dezvoltarea verticalelor de business din portofoliu, eficientizarea şi dezvoltarea produselor, precum şi pe investiţii în direcţia dezvoltării echipei.

„Suntem o echipă de 40 de programatori şi consultanţi care inovează constant pentru a susţine transformarea digitală a proceselor din departamentele de HR & Payroll”, a adăugat el.

Echipele din Cluj-Napoca şi Bucureşti sunt dedicate proiectelor dezvoltate pentru clienţii din toată ţara, UCMS by AROBS dorind ca până la finalul anului să atragă noi specialişti în dezvoltarea de soluţii software pentru resurse umane şi salarizare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO