ZF 24

Cod galben de ninsori în jumătatea de vest a ţării

Cod galben de ninsori în jumătatea de vest a ţării

Autor: Andrei Dumitrescu

07.12.2012, 16:08 1792

Potrivit lui Sandu, în sud-vest, ninsorile vor fi însoţite de vânt, în timp ce în restul ţării, respectiv în sud, sud-est şi sudul Moldovei, va ploua, cantităţile de precipitaţii putând ajunge până la 25-30 de litri pe metru pătrat.

Directorul ANM a precizat că instituţia pe care o conduce va emite o atenţionare vizând aceste fenomene meteo.

"Duminică seară, este posibil să prelungim atenţionarea numai pentru partea de est a ţării. Ştim, însă, cu certitudine că duminică, între orele 8.00 şi 14.00, vor fi precipitaţii în toată ţara", a mai spus directorul ANM, la videoconferinţa cu prefecţii desfăşurată la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO