ZF 24

CNADNR continuă lucrările pe 50 de kilometri din drumul care leagă Bucovina de Maramureş cu aproape 150 mil. lei

CNADNR continuă lucrările pe 50 de kilometri din drumul...

Autor: Andreea Neferu

03.06.2015, 16:10 1338

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit două contracte în valoare totală de aproape 150 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de reabilitare pe circa 50 de kilometri din cei 89 de kilometri din DN 18 Moisei-Iacobeni, care face legătura între Bucovina şi Maramureş.

Astfel,  firmele Tehnic Asist şi Specialist Consulting au câştigat pentru 83,7 milioane de lei constractul de remediere a lucrărilor existente şi de finalizare a lucrărilor rămase de executat pe primul tronson, între Moisei şi Borşa, pe 25 de kilometri, în timp ce Antrepriză de Reparaţii şi Lucrări ARL Cluj ar urma să primească 63,8 miloane de lei pentru lucrările de pe tronsonul al doilea, de aproape 25 de kilometri, între Borşa şi Şesuri. Contractele vor fi semnate de îndată ce se vor rezolva şi eventualele contestaţii.

Până acum un an, contractul de reabilitare a drumului naţional între Moisei şi Iacobeni s-a aflat pe mână constructorului israelian Shapir Structures, însă CNADNR a reziliat acest contract după ce a avut mai multe neînţelegeri cu firma de construcţii.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO