ZF 24

CNADNR cheltuieşte 372.000 de euro pe pasarele pietonale care vor fi demolate anul viitor

Drumul DN1, localitatea Comarnic. Mediafax Foto

Drumul DN1, localitatea Comarnic. Mediafax Foto

Autor: Bogdan Alecu

07.08.2013, 20:56 2215

Compania Naţională de Auto­străzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) va construi patru pasa­rele pietonale pe Valea Prahovei, câte una în Comarnic şi Azuga şi două în Buşteni. Până acum, pentru fluidi­zarea traficului pe trecerile de pietoni din aceste staţiuni era prezent în aceste puncte un poliţist de la Poliţia Rutieră. Potrivit biroului de presă al Consiliului Judeţean Prahova, preţul mediu al unei pasarele este de 75.000 de euro fără TVA, ceea ce înseamnă că în total cele patru vor costa peste 370.000 de euro cu TVA. Potrivit Mediafax, cele patru pasarele vor fi deschise circulaţiei pietonale pe data de 15 august şi acestea vor fi asemănătoare cu cele amplasate pe DN1 între Bucureşti şi Ploieşti.

Decizia construirii celor patru pasarele a fost adoptată săptămâna trecută în urma unei discuţii între reprezentanţii Guvernului şi cei ai autorităţilor locale din Prahova, măsura fiind luată pentru fluidizarea traficului rutier pe Valea Prahovei, având în vedere şi demararea construcţiei viitoarei autostrăzi Comarnic-Braşov. Pasarelel sunt construite în staţiunile în care se produc cel mai frecvent aglomerări în trafic, întrucât respectivele localităţi sunt traversate de DN1 fără a exista variante ocolitoare, cum este, spre exemplu, Sinaia.

Pasarelele vor fi ulterior înlocuite de pasaje subterane, acestea fiind doar măsuri temporare. Astfel, CNADNR va investi aproape 400.000 de euro pe patru pasarele care ar urma să fie demolate anul viitor.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.08.2013

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO