Caută doar în titlu
ZF 24

Cine este Constantin Deleanu, antreprenorul care vrea să cumpere brandul Steaua

Constantin Deleanu, 51 de ani, este preşedintele directoratului Cotnari, unul dintre cei mari jucători de pe piaţa locală a vinului. Cotnari are peste 1.350 de hectare cu viţă de vie şi este deţinută de mai multe acţionari, Constantin Deleanu având cel mai mare procent dintre aceştia de 30%.

Deleanu a absolvit Facultatea de Economie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi în 1987 şi are un doctorat în economie. Până în 2004, când a fost numit preşedintele companiei a fost directorul economic (din 1992).

Separt de Cotnari, acţionarii producătorului au decis să dezvolte un proiect distinct, Casa de Vinuri Cotnari, care a ajuns la 350 de hec­tare şi produce vinuri situate pe segmentul superior de preţ.

„Luând la cunoştinta din presa, despre vânzarea mărcii STEAUA şi fiind interesată de cele mai importante simboluri cu valoare naţională, compania Cotnari îşi manifestă interesul de a achiziţiona această marcă. Compania Cotnari nu doreşte ca acest simbol naţional să-şi piardă din valoare, în urma acestei dispute. De aceea, aflată în plină campanie de comunicare „Cotnari - Unic Românesc”, compania a decis preluarea mărcii Steaua. Sigla va fi amplasată în sala ŞTEFAN CEL MARE a companiei, alături de alte simboluri naţionale”, se arată într-un comunicat al companiei.

Marca STEAUA este emblema clubului de fotbal din Capitală, faţă de care îşi arată ataşamentul cel mai mare număr de suporteri din ţară. Culorile roşu şi albastru sunt cele care au urcat pe cea mai înaltă treaptă a fotbalului european. Steaua Bucureşti are cel mai prestigios palmares şi este singura echipă din România care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, Supercupa Europei în 1987 şi are o finală pierdută în Cupa Campionilor Europeni în 1989. Nicio echipă de fotbal din România nu a reuşit până acum să capitalizeze la adevăratul potenţial pe baza brandurilor lor prin produse branduite.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.