ZF 24

Chinezi care vindeau haine în Dragonul Roşu, perchiziţionaţi de DIICOT. Sunt suspectaţi de evaziune

Chinezi care vindeau haine în Dragonul Roşu,...

Autor: Otilia Ciocan Serescu, Mediafax

18.10.2017, 10:11 555

Potrivit unor surse judiciare, chinezii vizaţi de anchetă vindeau haine în Dragonul Roşu.

În total, anchetatorii fac şapte percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Ilfov, potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2008-2014, cetăţeni chinezi şi români, reprezentanţi ai unor societăţi comeciale din România şi Republica Moldova, au constituit un grup infracţional organizat ce şi-a desfăşurat activitatea în domeniul construcţiilor şi al comerţului cu haine săvârşind infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare a banilor, prin evidenţierea de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive”, conform sursei citate.

Mai exact, în contabilitatea acestor societăţi au fost înregistrate facturi emise de „societăţi-fantomă” (care nu au funcţionat niciodată la sediul declarat, nu au avut angajaţi sau mijloace logistice necesare susţinerii unei activităţi comerciale), precum şi documente de plată a contravalorii acestor facturi. Cea mai mare parte din sumele de bani achitate erau retrase ulterior, în numerar, din conturile bancare ale „societăţilor-fantomă”.

Activitatea grupului infracţional ar fi fost coordonată de către doi cetăţeni de origine chineză, care au locuit pe teritoriul României şi care au fost declaraţi indezirabili de autorităţile din România, conform DIICOT.

„Cu acestă ocazie vor fi puse în aplicare un număr de opt mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi audiate la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală. Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului prin eludarea obligaţiilor fiscale aferente activităţii comerciale desfăşurate a fost estimat la peste 22.273.314 lei (circa peste 8.000.000 de euro)”, conform procurorilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO