ZF 24

Cei cu spirit de iniţiativă vor ajunge în faţă. Evident, vor câştiga mai bine, evident, vor fi mai bogaţi. Evident, distanţa dintre ei şi ceilalţi se va mări. Dar, în numele egalităţii, această distanţă nu trebuie să fie o cruce pusă în faţa spiritului antreprenorial. Discrepanţele sociale sunt mari, dar ele pot fi limitate şi reglementate de legi

COMENTARIU

Cei cu spirit de iniţiativă vor ajunge în faţă....

Autor: Iulian Anghel

22.09.2019, 16:00 1140

♦ Florin Pogonaru, preşedintele AOAR: Putem să ne prefacem că nu vedem, dar inegalitatea este prea mare

♦ Adrian Vasilescu, principalul consilier al guvernatorului BNR: Inegalitatea nu este un dat natural, sunt de acord cu Piketty.

A existat o vreme în care lipsa de reguli privind monopolul a condus la acumularea de averi imense, asemenea familiei Rockefeller. Noile modele de afaceri şi lipsa de reglementare în businessul modern, în IT, de pildă, are drept consecinţă creşterea decalajelor. Să fie limpede: societăţile nu sunt mai sărace ca vreme de secole în urmă, dar când cei mai bogaţi 100 din oameni din lume au averi cât ceilalţi 99% dintre muritori, atunci frustrarea creşte. Societatea, orice societate, trăieşte din speranţă. Când frustrarea ajunge să atingă majoritatea, totul conduce la populism. Îl vedem, îl simţim, îi vom suporta consecinţele. Noi ne putem preface că nu vedem ce spune Thomas Piketty, dar observaţiile lui au o cauză, spune Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), comentând ultima carte a economistului francez de stânga Thomas Piketty, „Capitalul şi ideologia“. „Inegalitatea nu este un dat natural, sunt de acord cu ce spune Piketty“, subliniază Adrian Vasilescu, principalul consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României. „Inegalitatea este un pericol pentru lume şi pentru globalism“, adaugă Vasilescu.

Florin Pogonaru nu este un om sărac. Are bun business de succes, dar spune, într-un limbaj plastic: „Când te spargi în figuri, să nu te aştepţi să fii iubit“.

Thomas Piketty, un economist francez de 48 de ani care a făcut valuri cu o carte publicată acum şase ani, „Capitalul în secolul XXI“, şi-a lansat săptămâna trecută o nouă carte, „Capitalul şi ideologia“ – 1.200 de pagini. Este un efort mare şi nu este limpede dacă vrea să-l bată la numărul de pagini pe Marx, pe urmele căruia îşi construieşte argumentaţia – cele două volume din capitalul lui Marx au cam 5.000 de pagini. Dar cartea lui Piketty apare drept provocatoare. Nu a apărut încă în România, nu este tradusă în engleză încă, dar concluziile ei sunt pe larg citate în presa din Franţa. Economistul are declarat convingeri de stânga şi chiar titlurile cărţilor subliniază cu obrăznicie de intelectual acest lucru. Ce spune el, de fapt, în rezumatul titlurilor din presa economică?

Numărul de miliardari a crescut în 30 de ani de la 100 la 600, în vreme ce avansul veniturilor pe cap de locuitor a scăzut la 1,1%.

Este o poveste că miliardarii lumii creează locuri de muncă, susţine el. Nu este nicio deosebire între oligarhii ruşi şi rockefefellerii americani.

Şi unii, şi alţii sustrag resursele societăţii – indiferent că sunt în zona de hidrocarburanţi sau în zona de IT. Nu trebuie naţionalizată industria, asemenea comuniştilor, însă trebuie impozitată. Şi bogăţia redistribuită: un tânăr la 25 de ani să primească 125.000 de euro; impozitele să fie progresive, iar dacă bogaţii vor să fugă din ţară, e nevoie de o taxă pe fugă.

Desigur că această carte va stârni polemici, dar spune Pogonaru: „Este nevoie de Piketty“. Pentru meditaţie şi pentru corectarea derivelor. „Nu am citat cartea pentru că nu am avut acces la ea. Citesc însă toate articolele care o comentează. Dar am citit «Capitalul în secolul XXI» de două ori, prima dată ca să pricep, a doua oară ca să înţeleg“, spune cu umor Adrian Vasilescu. „Florin Georgescu (prim-viceguvernatorul BNR – n. red.) - aminteşte Vasilescu - a scris un studiu amplu, cel mai solid scris de la revoluţie încoace, «Capitalismul românesc». Ce capitalism avem noi?“

Studiul lui Florin Georgescu despre capitalismul românesc este cel mai amplu şi cel mai bine scris până acum, susţine Vasilescu. Un studiu care arată, cu cifre, că sunt mii de companii cu capital negativ. E posibil aşa ceva? Tehnic, cum e posibil?

„Cu Mercedesul în faţa uşii, dar cu cămara goală?“

Oamenii cu spirit antreprenorial vor ajunge mereu în frunte. Unii măcar, spune Pogonaru. Se întâmplă pentru că oamenii au nevoie de lideri. Cei cu spirit de iniţiativă vor ajunge în faţă. Evident, vor câştiga mai bine. Evident, vor fi mai bogaţi. Evident, distanţa dintre ei şi ceilalţi se va mări. Dar, în numele egalităţii, această distanţă nu trebuie să fie o cruce pusă în faţa spiritului antreprenorial. Discrepanţele sociale sunt mari, dar ele pot fi limitate şi reglementate de legi. Asemenea vremii în care, în lipsa legilor privind monopolul, unii au făcut averi uriaşe, asemenea azi, în noile industrii sunt acumulate averi uriaşe şi acestea nu sunt impozitate. Nu este povestea că oamenii sărăcesc, ci că inegalităţile cresc. Oamenii văd asta şi se întreabă de ce: „Bine, pot înţelege că unul câştigă de zece ori mai bine ca mine, că o fi de zece ori mai deştept, dar de zece mii de ori? Şi atunci Picketty vine şi zice: Hai să judecăm! Cauza lui este obiectivă“. Deşi lumea occidentală este la zenit în privinţa bunăstării ei, problema diferenţelor de bunăstare este acută şi prezentă în toate discursurile publice. „De aici vine populismul“, comentează Pogonaru.

Potrivit Eurostat, veniturile celor mai bine plătiţi dintre români sunt de şase ori peste cele ale celor mai puţin bine plătiţi 20% dintre români. Acesta este decalajul. Cel mai bine plătiţi 20% dintre români câştigă de şase ori mai mult decât 20% dintre cel mai prost plătiţi români.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO