Oamenii de afaceri români Iulian Dascălu (Iulius Group), Liviu Tudor (Genesis Development), Gabriel Popoviciu şi Radu Dimofte (acţionarii proiectului Băneasa), alături de grupurile străine NEPI, Immofinanz, AFI Europe şi CA Immo, sunt adevăraţii „magnaţi“ imobiliari ai României, în condiţiile în care aceşti investitori au realizat anul trecut venituri cumulate de aproape 315 mil. euro din chiriile mallurilor şi clădirilor de birouri pe care le deţin.
Încasările acestor investitori au crescut anul trecut cu 12%, în special ca urmare a finalizării unor proiecte noi, care au dus valoarea portofoliilor deţinute de aceste grupuri la aproape 4 mld. euro, potrivit estimărilor ZF.
Cele mai mari încasări, de 64,5 mil. euro, le-a înregistrat grupul controlat de omul de afaceri Iulian Dascălu, proprietarul centrelor comerciale Iulius Mall şi al proiectului Palas Iaşi, în timp ce sud-africanii de la NEPI au avut cea mai mare creştere a veniturilor, de 37,6%, până la 55 de milioane de euro, în condiţiile în care fondul condus de Martin Slabbert a realizat doar anul trecut achiziţii de circa 200 mil. euro.
Citiţi în continuare pe ZF Corporate:
- valoarea totală a suprafeţelor deţinute de cei şapte oameni de afaceri
- investitorul cu cele mai mari încasări; valoarea portofoliului acestuia
- detalii despre portofoliile şi încasările celor mai mari şapte dezvoltatoril imobiliari
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 21.02.2014
ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels