ZF 24

Cea mai importantă veste a anului 2014 pentru economie: Valoarea adăugată în PIB din sectorul “Informaţii şi comunicaţii” o egalează pe cea din agricultură

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Sorin Pâslaru

27.12.2014, 14:21 1972

Ponderea în PIB a sectorului “Informaţii şi comunicaţii” a ajuns egală pe primele 9 luni din 2014 cu construcţiile şi agricultura, până la 24 de miliarde de lei. Este un uriaş pas înainte pentru acest sector, subevaluat la nivel de percepţie publică.

Dacă va continua tendinţa de creştere din primele nouă luni ale anului, probabil că  “Informaţiile şi comunicaţiile” vor ajunge la o valoare adăugată de circa 30 de miliarde de lei, iar agricultura va fi pe aproape la circa 32 de miliarde de lei în 2014.

Valoarea adăugată înseamnă cifra totală de afaceri a companiilor din sector minus consumul intermediar, adică în materiile prime şi energie.

Valorile adăugate însumate din toate domeniile de activitate plus taxele înseamnă de fapt Produsul Intern Brut. Din valoarea adăugată adusă de întreprinderi se plătesc salarii, profituri, dobânzi pentru capital şi rente pentru terenuri şi proprietarii de clădiri.

Cu cât valoarea adăugată este mai mare într-o economie, cu atât ţara este mai bogată, adică proprietarii de companii îşi împart mai multe profituri, iar salariaţii mai multe venituri.

Valoarea adăugată este mai mare cu cât gradul de procesare a materiilor prime este mai mare şi cu cât diferenţa între preţul final al produsului şi cel al materiilor prime este mai mare. Cu alte cuvinte, dacă o firmă vinde muştar sub brandul propriu la un preţ dublu faţă de muştarul vândut pentru marca proprie a unui retailer, atunci valoarea adăugată este mai mare în cazul activităţii pentru muştarul sub brand propriu.

Poţi să ai active foarte mari, precum suprafaţa gricolă de 10 milioane de hectare a României,  în primele cinci din Uniunea Europeană, dar valoarea adăugată în economie să fie redusă.

Vestea bună este că sectorul “Informaţiilor şi comunicaţiilor”, care utilizează drept active de producţie doar computere, telefoane şi birouri , reuşeşte să aducă în economie în salarii şi profituri tot atât cât aduce întreaga agricultură românească cu milioane de hectare de grâu, porumb, cu 1,3 milioane de vaci şi 5 milioane de porci.

În 2008  valoarea adăugată adusă de “Informaţii şi comunicaţii” era de 20 de miliarde de lei, iar criza s-a făcut simţită şi în acest sector astfel încât în 2011 se redusese la 18 milarde de lei. Estimarea pentru 2014 este că va ajunge la 30 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creştere de 50 % în lei-preţuri curente, faţă de 2008.

valorile din tabel sunt exprimate în miliarde de lei

În aceeaşi perioadă PIB-ul a crescut lei-preţuri curente de la 514 miliarde de lei la 674 miliarde de lei, adică cu 31%. Viteza aproape dublă de creştere a “Informaţiilor şi comunicaţiilor” arată că sunt toate şansele ca acest sector să se ducă spre 8-10% din PIB în următorii 5 ani, faţă de 3,8 % în 2008 şi circa 5% în 2014.

De cealaltă parte, agricultura a evoluat între 2008 şi 2014 de la o valoarea adăugată de 34 de miliarde de lei la una estimată de circa 32 de miliarde de lei. În cazul agriculturii, probabil că doar o extindere puternică a sistemelor de irigaţii ar putea să îi multiplice valoarea adusă în economie.

Miza pentru România este să-şi transfere într-o singură generaţie, adică în 2-3 decenii, o cât mai mare parte din forţa de muncă din agricultură în servicii, iar dintre acestea IT&C –ul este cel care furnizează cele mai mari salarii.

Salariul mediu net în IT şi servicii informatice  a ajuns la 3.949 de lei în octombrie 2014, mai mare decât cel din servicii financiare, de 3.747 de lei, şi triplu faţă de cel din agricultură, de 1.375 de lei.

În octombrie 2008, salariul mediu net în IT şi servicii informatice era de 2.399 lei, în servicii financiare era de 2.935 de lei iar în agricultură de  930 de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO