ZF 24

CE ar putea impune grupurilor de telecomunicatii separarea retelelor de furnizarea serviciilor

29.03.2007, 11:07 13

Grupurile de telecomunicatii ar putea fi obligate de catre Comisia Europeana sa separe operatiunile in domeniul retelelor de furnizarea de servicii, in cadrul unui proces de modificare a reglementarilor in domeniu, potrivit editiei de astazi a publicatiei Financial Times, citata de Reuters.

"Separarea functiunilor este un remediu extrem de interesant pentru problemele legate de accesul pe piata al companiilor", a declarat Comisarul pentru Comunicatii, Viviane Reding.

Revizuirea de catre Executivul Uniunii a reglementarilor in domeniul telecomunicatiilor, care va avea loc in luna iulie, va introduce separarea functiunilor, ca posibila solutie a problemelor legate de respectarea concurentei libere, a mai spus Reding.

Conform acestui sistem, grupurile de telecomunicatii ar putea detine retele, dar acestea vor avea propria structura de management, supravegheata de autoritatile nationale de reglementare, a relatat publicatia. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO