ZF 24

Cât va fi euro la sfârşitul anului: analiştii pariază pe un maxim de 4,5 lei

Cât va fi euro la sfârşitul anului: analiştii...

Autor: Ciprian Botea

08.10.2013, 18:02 375

Analiştii din bănci prognozează un nivel al cursului de schimb cuprins între 4,4 lei şi 4,5 lei/euro la sfârşitul lunii decembrie şi o apreciere uşoară a monedei naţionale pe parcursul anului viitor. Aceasta înseamnă plus/minus un punct procentual, adică volatilitate redusă, faţă de nivelul mediu, de 4,45 lei/euro, din ultimele două luni.

Cursul se află în prezent la 4,43 lei/euro în condiţiile în care moneda naţională a câştigat aproape un punct procentual de la începutul lunii octombrie, susţinut de prezenţa pe piaţă a investitorilor străini.

 

„Cursul de schimb a început luna septembrie cu o mişcare descendentă, iar leul a câştigat aproape un procent în faţa euro, susţinut de ordinele de vânzare plasate de jucătorii offshore. Se pare că 4,42 lei/euro este un nivel de rezistenţă important pentru viitorul apropiat“, comentează Florentina Cozmâncă, senior analist al RBS Bank.

RBS are cea mai optimistă prognoză de curs pentru finalul acestui an, de 4,4 lei/euro. Acelaşi nivel este prognozat şi pentru finalul anului viitor. Cea mai pesimistă prognoză vine de la Raiffeisen, care vede cursul de schimb la 4,5 lei/euro la sfârşitul lunii decembrie.

Analiştii de la BCR, cea mai mare bancă locală după active, estimează o cotaţie de 4,46 lei/euro la finalul acestui an, urmând ca până în decembrie 2014 euro să scadă la 4,4 lei/euro. Un curs apropiat, respectiv de 4,45 lei/euro, prognozează şi analiştii de la Piraeus Bank, în timp ce UniCredit Ţiriac vede cursul la 4,42 lei/euro. UniCredit are însă cea mai optimistă prognoză pentru sfârşitul anului viitor - de 4,39 lei/euro.

Cursul intrase pe o pantă descendentă la începutul acestui an, euro ajungând până la un minim de 4,3 lei/euro în luna mai. Volatilitatea a crescut însă în luna iunie pe fondul unui val de depreciere a monedelor din regiune, iar cotaţiile au urcat atunci cu 5% în numai două săptămâni – până la un maxim de 4,55 lei/euro.

Cursul a trecut şi ulterior prin episoade de volatilitate, dar mai puţin accentuate, iar în ultimele două luni a oscilat între 4,4 şi 4,5 lei/euro.

Aprecierea leului de la începutul anului a fost susţinută de creşterea interesului străinilor pentru titlurile de stat denominate în lei. Sumele aduse de aceştia în ţară au ajuns pe piaţa valutară, alimentând cererea de lei.

Deprecierea leului de la jumătatea anului a fost provocată tot de investitorii străini, care au început să se retragă de pe pieţele emergente pentru a investi în bonduri în dolari.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO