ZF 24

Cardul şi pachetul de bază, angajamentele în domeniul sănătăţii

Cardul şi pachetul de bază, angajamentele în domeniul...

Autor: Ioana David

05.08.2013, 21:22 646

În sistemul sanitar, guvernul s-a angajat în faţa FMI ca, până la finalului lunii septembrie a acestui an, să pregătească pachetul de servicii de bază (un pachet ce stabileşte serviciile pe care statul le decontează din fondurile existente) şi să definească rolul sectorului privat.

  • Conform draftului văzut de ZF, Ministerul Sănătăţii va continua planul de reducere a numărului paturilor din spitale în paralel cu atragerea unui număr mai mare de pacienţi pentru serviciile din ambulatoriu.
  • Pentru a putea majora cheltuielile cu serviciile de medicină primară şi ambulatoriu, din 2014 ministerul va adăuga noi servicii pe lista celor ce pot fi contractate de medicii de familie şi ambulatoriile spitalelor.
  • În domeniul medicamentelor, autorităţile din sănătate şi-au propus să revizuiască lista de compensate până în septembrie anul acesta, iar dintre 130 de boli stabilite, s-au calculat costurile reale pentru 20.
  • Documentul arată că, pentru a evita acumularea de arierate la nivelul spitalelor, au fost transferate resurse de la spitale ce au competenţe limitate către spitale regionale de urgenţă. Din iunie contractele managerilor de spitale publice au fost modificate astfel încât managerul să poată să fie schimbat dacă spitalul acumulează arierate timp de trei luni consecutiv.
  • Din punctul de vedere al informatizării, până la finalul anului vor fi produse 7,5 milioane de carduri de sănătate (elementul de identificare a pacientului în sistemul sanitar) ce vor fi distribuite de medicii de familie.
  • Până la finalul anului 2014, toată populaţia eligibilă va primi carduri de sănătate.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.08.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO