ZF 24

Cantitatea de lapte de vaca colectata de procesatori a crescut cu 6,2% in ianuarie

08.03.2007, 10:01 15

Unitatile de procesare au colectat in ianuarie 79.645 tone de lapte de vaca, in crestere cu 6,2% fata de prima luna a anului trecut, dar continutul mediu de grasime si proteine s-a redus, potrivit datelor publicate, astazi, de Institutul National de Statistica (INS).

Continutul mediu de grasime s-a diminuat de la 3,75% la 3,73%, iar cel de proteine de la 3,22% la 3,21%, se arata intr-un comunicat al INS.

Productia de lapte de consum s-a majorat cu 25,5%, la 16.826 tone, iar cea de lapte acidulat cu 15,6%, la 11.448 tone. Cresterile la productia de unt si branzeturi au fost mai moderate, de 13,2%, respectiv 11,5%.

Cresteri ale productiei s-au obtinut si la smantana de consum, cu 17,1% la 3.960 tone, se spune in comunicat.

Comparativ cu luna decembrie 2006, cantitatea de lapte de vaca colectata de catre unitatile procesatoare a crescut in ianuarie cu 2,8%.

Se constata o crestere a cantitatii de lapte de consum cu 10,4%. Productia de smantana de consum a avut o tendinta descendenta, de la 4.054 tone la 3.960 tone, iar cea de unt s-a diminuat cu 184 tone, la 488 tone.

Productia de lapte acidulat (iaurt, iaurt de baut si altele) a crescut in ianuarie 2007 fata de luna precedenta 29,6%. Productia de branzeturi a inregistrat o scadere cu 92 tone (reprezatnand 2%) fata de decembrie 2006, cu precadere pe seama cantitatii de branza obtinuta exclusiv din lapte de vaca, ce detine o pondere de 92,7% din productia totala de branzeturi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO