Brandul parizian de modă Antonelle Paris, o afacere dezvoltată de trei francezi, se află în negocieri cu două malluri din Bucureşti şi vrea ca în următorii cinci ani să ajungă la cinci magazine în Capitală şi alte zece în provincie, potrivit lui Perach Cohen, cea care deţine masterfranciza pentru România.
Operaţiunile Antonelle Paris pe piaţa locală sunt controlate prin compania Cohen Investments. Brandul a fost adus în România în franciză în 2013, când a fost deschis un magazin în centrul comercial AFI Palace Cotroceni, singurul operat în prezent.
„Am imigrat în România acum trei ani de zile, iar în primul an mi-am căutat nişe pe care să îmi dezvolt businessul. De asemenea, am descoperit că în România găseam cu greu hainele pe care le doream. Eu am 48 de ani şi port mărimea 40 şi mi-a fost greu să găsesc pantaloni care să-mi placă şi să mi se potrivească“, spune Perach Cohen. Astfel, i-a venit ideea să aducă în România brandul Antonelle Paris, dezvoltat de rudele sale. „A fost uşor să îi conving să îmi ofere masterfranciza deoarece suntem rude şi ei ştiu că pot dezvolta un business de la zero pas cu pas.“
Antreprenoarea spune că brandul francez a prins la clientele românce, motiv pentru care continuă dezvoltarea. Potrivit datelor oferite anterior de oficialii companiei, oraşele vizate pentru expansiune sunt Iaşi, Cluj, Timişoara şi Constanţa. Expansiunea se va face însă nu doar de către masterfrancizat, ci şi de partenerii cărora vrea să le ofere franciza.