ZF 24

BNP, Commerzbank, Deutsche Bank, printre creditorii firmei de credit ipotecar falimentare HomeBanc

13.08.2007, 10:32 30

Bancile europene BNP Paribas, Deutsche Bank si Commerzbank se numara printre creditorii companiei americane de credite ipotecare HomeBanc, care a facut cerere pentru protectie, in conformitate cu legea falimentului din Statele Unite, transmite Reuters.
Pe lista creditorilor HomeBanc, depusa la Comisia americana pentru Bursa si Valori Mobiliare (SEC), se afla divizia de produse structurate a Deutsche Bank, precum si Fortis Capital, subsidiara a grupului financiar olandezo-belgian Fortis.
HomeBanc, cu sediul in Atlanta, a declarat active de 5,1 miliarde de dolari si datorii de 4,9 miliarde de dolari, in cererea depusa la tribunalul pentru falimente din Wilmington, Delaware.
Compania nu a oferit o evaluare a datoriilor catre 40 de mari creditori neasigurati, printre care se numara banci mari precum JPMorgan, KeyCorp si Bancorp. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO