ZF 24

Avertismentul Naţiunilor Unite: Omenirea are la dispoziţie 10 ani pentru a salva planeta

Avertismentul Naţiunilor Unite: Omenirea are la...

Autor: Life Rovat

15.01.2020, 11:31 101

Potrivit ONU, va fi necesar ca până în 2030 să se reducă rata poluării la jumătate, iar aproape o treime din suprafaţa Planetei să fie intens protejată, pentru a salva de la dispariţie numeroase specii de animale, relatează CNN.

În urma conferinţei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind biodiversitatea, a fost prezentat un proiect care stabileşte principalele obiective de atins la nivel global, pentru combaterea crizei animalelor pe cale de dispariţie în următorul deceniu. ONU a propus soluţii similare şi în 2010, la un summit din Japonia, care nu au fost însă puse în apliare, situaţia agravându-se în timp.

„Biodiversitatea şi beneficiile pe care le oferă, sunt fundamentale pentru bunăstarea umană şi pentru sănătatea planetei”, e menţionat în proiectul planului. „În ciuda eforturilor noastre, biodiversitatea se deteriorează continuu, iar declinul se va accentua tot mai puternic în lipsa unei schimbări de atitudine la nivel global.”

Stabilizarea biodiversităţii ar trebui să aibă loc în următorul deceniu, obiectivele stabilite vizând acţiuni urgente, locale şi planetare. Printre ţintele enumerate, 20 la număr, apar modificări variate, de la reducerea emisiilor de carbon până la sustenabilitatea în toate ramurile industriilor. De asemenea, un alt punct important este reducerea poluării, prin înjumătăţirea cantităţii deşeurilor din plastic. Alte obiective de atins până în 2030 ar fi asigurarea legalităţii în comerţul tuturor speciilor sălbatice, dar şi îmbunătăţirea calităţii vieţii umane prin comercializarea de alimente sigure, verificate, şi prin menţinerea purităţii apelor.

De ani de zile, cercetătorii au avertizat că omenirea se află în toiul unei crize care va culmina cu dispariţia în masă a speciilor de animale. Ar fi a şasea perioadă de acest fel din istoria Planetei şi prima cauzată de oameni, care au modificat 75% din uscat şi 66% din ecosistemele marine.

Elefanţii ar putea să dispară din sălbăticie la distanţă de numai o generaţie, populaţia de amfibieni scade la rândul ei, iar schimbările climatice afectează oceanele, ameninţând viaţa acvatică şi provocând anihilarea recifelor de corali. În total, 1 din cele 8 milioane de specii din lume se confruntă în prezent cu ameninţarea dispariţiei, a avertizat ONU în 2019.

Planul va fi finalizat şi adoptat în octombrie la un summit al biodiversităţii din Kunming, China.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO