ZF 24

Avertismentul ANM: Cod galben de ceaţă în 11 judeţe din ţară

Avertismentul ANM: Cod galben de ceaţă în 11 judeţe...

Autor: Departamentul Corespondenţi

03.01.2020, 08:34 544

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis atenţionări cod galben de ceaţă pentru 11 judeţe din ţară, vineri dimineaţa, din cauza acestui fenomen vizibilitatea fiind scăzută izolat sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere. 

Potrivit ANM, până la ora 10.00 sunt vizate de codul galben de ceaţă judeţele Arad, Bihor, Timiş, Hunedoara, Alba, Mureş, Sibiu, Maramureş, Sălaj, Cluj şi Satu Mare.

În aceste judeţe este ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri şi pot să apară şi depunere de chiciură.

Totodată, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, vineri dimineaţa se circulă în condiţii de ceaţă densă, vizibilitatea fiind diminuată pe alocuri sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din judeţele Arad, Bihor, Hunedoara Timiş şi Caraş-Severin (DN 6 Sacu – Teregova).

De asemenea, vizibilitatea este redusă din cauza ceţii, sub 200 de metri, şi pe autostrada A1 Sibiu – Deva , pe tronsonul kilometric 285 (localitatea Apoldu de Jos, judeţul Sibiu) – 412 (localitatea Holdea, judeţul Hunedoara).

Şoferii sunt sfătuiţi circule cu viteza redusă, să evite implicarea în manevre care se pot dovedi riscante în condiţii de vizibilitate scăzută şi să folosească luminile de ceaţă din dotarea autovehiculelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO