ZF 24

Aurel Popescu, preşedinte ROMPAN: interzicerea exporturilor de produse de brutărie ar putea afecta investiţiile străine făcute în România. Producătorii nu au nicio problemă să acopere necesarul de consum şi să livreze la export

Aurel Popescu, preşedinte ROMPAN: interzicerea...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

13.04.2020, 13:25 393

Aurel Popescu, preşedinte al Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), spune că producătorii de produse de brutărie şi patiserie pot face faţă cererii interne în această perioadă, dar şi să livreze la export. Astfel, el crede că nu era nevoie interzicerea exporturilor de astfel de produse.

Guvernul a decis suspendarea exportului de produse agroalimentare în afara spaţiului comunitar pe perioada stării de urgenţă, decizia apărând în Monitorul Oficial de vineri. Printre produsele care nu vor mai putea fi exportate se numără grâul, orzul, porumbul, dar şi uleiul de seminţe din floarea soarelui, zahărul din trestie de zahăr sau din sfeclă, dar şi produsele de brutărie, de patiserie şi biscuiţi, chiar şi cu adaos de cacao. De asemenea, decizia prevede ca statele membre ale Uniunii Europene unde se realizează livrări de produse agroalimentare din România să facă dovada faptului că produsele achiziţionate sunt destinate consumului intern propriu sau al celui comunitar, nu al exportului.

„Nu aveau ce căuta în acea listă acele produse de brutărie, adică biscuiţi, paste făinoase, cozonaci. Nu au ce căuta acolo pentru că noi trebuie să încurajăm exportul de asemenea produse. A exporta produse procesare în loc de materie primă este un lucru nemaipomenit. E greşit să treci aceste produse într-o listă cu grâul. E contrar intereselor naţionale”, a spus Aurel Popescu. El adaugă faptul că România face exporturi atât pe pieţe din vestul Europei, dar şi în SUA sau Australia, dar multe produse ajung şi pe pieţe precum Ucraina, Serbia, Republica Moldova sau Muntenegru, care nu fac parte din Uniune Europeană. De asemenea, preşedintele ROMPAN crede că interzicerea exporturilor afectează nu doar investiţiile româneşti din domeniu, ci şi cele străine.

„Sunt investiţii străine, cum este cazul Fornetti, o investiţie elveţiană, şi dacă noi suntem atenţi ei îşi pot muta investiţia în altă ţară. Din datele pe care le avem, jumătate din producţia lor ajunge în Ungaria, o parte în România, dar şi în Serbia sau Muntenegru, acolo unde acum nu mai pot exporta. Aceste companii străine pot lua decizia să mute investiţia în altă parte şi aşa pierdem locuri de muncă, bani la bugetul de stat etc.”.

Aurel Popescu spune că ROMPAN a propus scoaterea acestor produse din categoria celor pentru care se interzice exportul. Conform ROMPAN, consumul de produse de brutărie şi patiserie ajunge la circa 85 de kilograme per capita.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO