România este una dintre cele mai importante pieţe de export pentru producătorii de mobilă de peste Prut, motiv pentru care moldovenii sunt nelipsiţi de la marile târguri de profil din ţară, susţine Eduard Bunu, directorul executiv al Uniunii Producătorilor de Mobilă (UPM) din Republica Moldova.
În 2017, importurile României de mobilă „made in Republica Moldova“ au crescut cu 27%, până la 14 milioane de euro, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR), Moldova fiind prezentă în top 10 cele mai importante ţări din care România cumpără mobilă.