ZF 24

ANM: Vremea va fi ploioasă în aproape toată ţara, la începutul săptămânii

ANM: Vremea va fi ploioasă în aproape toată ţara, la...

Autor: Ioana Nicolescu

29.05.2016, 16:49 5256

„Vremea va continua să fie instabilă în prima parte a săptămânii viitoare. Luni după-amiază va ploua în aproape toată ţara, la fel şi în noaptea de luni spre marţi. Practic, chiar dacă este frumos afară luni dimineaţă, să nu uităm să ne luăm umbrelele cu noi fiindcă va ploua în a doua jumătate a zilei. Marţi, vremea va fi mai frumoasă, ploile se vor restrânge în jumătatea de est a ţării. De asemenea, miercuri, de ziua copilului, va fi în general vreme frumoasă, însă în a doua parte a zilei vor apărea precipitaţii, iar pe timpul nopţii va intra un val de precipitaţii dinspre sud-vest. În ceea ce priveşte sfârşitul săptămânii, prognoza nu este încă exactă, însă se pare că va fi un weekend ploios”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Astfel, săptămâna va debuta cu ploi în majoritatea regiunilor, potrivit estimărilor meteorlogilor, iar temperaturile vor fi cuprinse între 25-32 de grade în majoritatea regiunilor. Marţi, cerul se va însenina în vestul ţării, în Banat şi Crişana, însă va ploua în tot restul ţării, iar temperaturile vor rămâne destul de ridicate, cu valori cuprinse între 22-30 de grade Celsius. Miercuri, 1 iunie, se anunţă precipitaţii în a doua parte a zilei, însă cu temperaturi ceva mai ridicate, în Bucureşti urmând să fie 31 de grade, anunţă ANM.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO