ZF 24

Animalele vii şi cerealele, 40% din agroexporturi în S1

Cezar Mereuţă, cercetător în economie

Cezar Mereuţă, cercetător în economie

Autor: Gabriel Razi

01.10.2013, 20:38 818

Exporturile de animalele vii, grâu, orz şi porumb au cumulat 700 de milioane de euro, adică 40% din totalul livrat în străinătate în primul semestru, arată o analiză a ZF, făcută pe baza statisticii oficiale a Ministerului Agriculturii (MADR). Afacerile exportatorilor de animale vii, grâu, orz şi porumb au crescut în medie cu 2,4% în S1, în timp ce per total exporturile agroalimentare au avansat cu 5,7% în aceeaşi perioadă.

„Agricultura şi industria alimentară au cel mai mare potenţial de creştere. Exporturile din industria alimentară românească se bazează pe multe companii mici care fac exporturi de 1-2 milioane de euro anual. Din 2008 exporturile din agricultură au crescut de trei ori şi  cele din industria alimentară de 1,4 ori“, explică profesorul dr. Cezar Mereuţă, cercetător în economie. Greutatea celor patru categorii de produse în totalul exporturilor agroalimentare arată lipsa paşilor făcuţi către procesare în această piaţă.

Produsele procesate cu cea mai mare valoare exportate din România în S1 sunt ţigările (227 mil. euro), carnea şi produsele din carne (163 mil. euro) şi uleiul vegetal (72 mil. euro).

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 02.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO