♦ Ne uităm şi la partea de achiziţii sau preluare de hoteluri ♦ Zonele de interes pentru noi sunt Timişoara, Cluj, Iaşi, oraşe cu potenţial de dezvoltare.
Transilvania Trek, companie de management hotelier fondată în 2014 la Cluj, estimează o creştere de 5% a cifrei de afaceri la finalul anului 2020, generată de demararea operaţiunilor pe piaţa locală. În 2019, compania a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 3,5 mil. euro.
„Avem în plan să preluăm gestionarea unui nou proiect hotelier în Cluj, aflat în stadiu de construcţie, şi să semnăm cel puţin două contracte de management până la finalul anului“, a spus Andreea Bălaj, general manager Transilvania Trek. Începând cu anul 2017, compania deţine în portofoliu hotelul Double Tree by Hilton – City Plaza din Cluj-Napoca.