Creşterea economică anualizată de 5,7% consemnată în trimestrul al doilea consolidează poziţia României de „Tigru al Europei”, fiind de departe cea mai puternică din blocul comunitar. La fel şi performanţele – statistice – din primul semestru.
Majoritatea sectoarelor economice au avut creşteri cu două cifre, ca în anii de „boom” 2007-2008, în primul semestru din acest an, cele mai puternice avansuri fiind consemnate la construcţiile rezidenţiale (+61%), înmatriculările auto (+54,4%) şi comerţul online (+29,1%).
Salariul real a crescut cu 13,6%, pe fondul unei evoluţii deocamdată suportabile a preţurilor (+0,9% pe medie), dar şi al unui deficit tot mai acut de forţă de muncă, iar afacerile companiilor au crescut cu peste 10% în toate domeniile care participă la formarea Produsului Intern Brut. Aceste plusuri au generat resurse pentru ca românii – populaţie şi firme – să ridice din nou cotele cererii la maxime istorice. Industria a început să „prindă” această cerere, astfel că producţiile au crescut cu 8% pe medie şi cu peste 10% în ramurile în care se fabrică bunuri de larg consum şi de folosinţă îndelungată, fenomen nemaiîntâlnit în anii postcriză, timp în care comenzile pentru producţiile viitoare au avansat şi ele cu peste 11%. Iar unde se dezvoltă industria se dezvoltă şi serviciile (+11% la cele prestate populaţiei, respectiv +13,3% la cele prestate întreprinderilor), dar şi transporturile (+13,8%).
Cu toate aceste creşteri, economia internă n-a reuşit să ţină pasul cu nevoile de consum, ca dovadă că importurile per ansamblu au crescut cu 12,4% în primul semestru, la 36,7 miliarde de euro, importurile de alimente atingând un nou record istoric de 3,2 miliarde de euro.
Toate aceste statistici au mai fost întâlnite (unele, chiar în măsuri mai mici) în anii 2007-2008, când economia creştea cu peste 7%. Care e diferenţa faţă de acea perioadă, de ce nu avem şi acum creştere economică de peste 7%? În primul rând pentru că, pe-atunci, la creşterea Produsului Intern Brut contribuiau şi investiţiile, lucru care se reflecta în formarea brută de capital şi în atragerea de capitaluri străine, dar mai ales în construcţii. Acum, în primul semestru din 2017, avem o scădere cu 19% la investiţiile publice (arată datele privind execuţia bugetului de stat la şase luni, raportate de Ministerul Finanţelor) şi o scădere cu 13,4% a investiţiilor străine (arată datele Băncii Naţionale). Dar mai ales în construcţii avem o scădere, de 7,2% per ansamblu şi de – atenţie – 26,6% la lucrările inginereşti. Adică la lucrările de infrastructură.
De menţionat că, în premieră istorică, banii trimişi acasă de românii (persoane fizice) plecaţi la muncă în străinătate au fost mai puţini decât banii alocaţi de firme, ca investiţii străine.
În al doilea rând, balanţa importuri/exporturi (numită „export net” în termenii statisticilor privind PIB-ul) este negativă şi se adânceşte tot mai mult în teritoriul minusurilor. În primul semestru din acest an, când importurile au crescut cu 12,4%, exporturile au avansat doar cu 9,6%, lucru care frânează serios creşterea mediei generale a economiei.
Deocamdată, INS nu a raportat şi evoluţia detaliată pe ramuri a Produsului Intern Brut, astfel că nu avem date despre mersul agriculturii. Dar dacă ne ghidăm după mersul sectoarelor profilate pe produse agroalimentare le putem da dreptate specialiştilor care spun că 2017 este unul dintre cei mai buni ani agricoli de după Revoluţie, însă putem anticipa că acest lucru nu va contribui substanţial la creşterea PIB: producţia industriei alimentare a stagnat (+0,5%), iar comerţul angro al produselor agricole brute a scăzut cu 6,4%. Creşterile de 3,5% la comerţul alimentar cu amănuntul şi de 7,9% la cel cu ridicata au fost susţinute mai mult de importuri, pentru că – după cum se ştie deja prea bine în rândurile specialiştilor – România se hrăneşte mai mult din import în prima parte a anului, respectiv din producţia autohtonă în a doua parte a anului. Se întâmplă aşa pentru că nu dispunem de capacităţi suficiente de depozitare şi conservare sau, cu alte cuvinte, stăm prost şi la infrastructura agricolă.
Stăm prost la aproape toate categoriile de infrastructuri (mai puţin la cea informatică, unde ne numărăm chiar printre campionii mondiali) şi reducem investiţiile exact acolo unde şi atunci când e mai mare necesitatea, astfel că este chiar surprinzătoare creşterea economică de 5,8% în aceste condiţii precare. Nu este surprinzător, în schimb, că „Tigrul Europei”, în loc să salte cu peste 7%, ca în anii săi de glorie, avansează timid, cu mai puţin de 6%, împiedicându-se în ruinele infrastructurii.
