ZF 24

Afacerile producătorului lactatelor Monor au crescut cu 16% în 2019, la peste 105 mil. lei. Carmo-Lact Prod face parte dintre cei mai mari zece procesatori locali de lapte şi deţine o unitate de producţie în comuna Monor (judeţul Bistriţa-Năsăud)

Compania Carmo-Lact Prod din Bistriţa-Năsăud, producătorul lactatelor Monor, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 105,1 mil. lei (22,2 mil. euro), în creştere cu 16% faţă de anul precedent, conform calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerului Finanţelor.

Compania a avut în 2019 un profit net de aproximativ 2,9 mil. lei (610.000 de euro) şi un număr mediu de 222 de angajaţi, potrivit datelor publice.

Carmo-Lact Prod face parte dintre cei mai mari zece procesatori locali de lapte şi deţine o unitate de producţie în comuna Monor (judeţul Bistriţa-Năsăud), care dispune de două secţii, una destinată produselor proaspete, cu o capacitate de 60.000 de litri pe zi, iar cealaltă pentru producţia de brânzeturi, cu o capacitate de 50.000 de litri pe zi, conform datelor de pe site-ul companiei. 

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.