ZF 24 de ani

Wargha Enayati, fondatorul Enayati Medical City, despre anul 2021

23.11.2022, 14:10

Anul 2021 este anul de cotitură al existenţei profesionale şi umane, nu doar pentru mine, ci şi pentru sistemul de sănătate românesc. În plină pandemie, când încercam cu toţii să găsim soluţiile să mergem mai departe şi să ne adaptăm la schimbări, am reuşit să deschidem primul oraş medical din România, Enayati Medical City.

Erau zile când nu credeam că putem depăşi toate blocajele de la cele administrative, la valurile de Covid care veneau unul după altul, şi totuşi am reuşit să punem pe picioare în timp, în buget acest proiect, şi, acum, la un an de zile, avem un pariu câştigat cu cea mai importantă investiţie greenfield din România după anul 1989. 35.000 mp construiţi, două spitale (unul de oncologie şi unul de recuperare), un centru pentru vârstnici, un centru de wellness şi recuperare, o policlinică cu 60 de cabinete, centru de imagistică, restaurante, cafenea, spaţii de relaxare.

„Primul pacient care a intrat în oraşul medical a păşit timid, impresionat de ceea ce am creat, şi de atunci şi până azi încă mă emoţionez încă văzând forfota de pe holuri, cabinetele pline, zecile de feedbackuri şi mulţumiri pentru echipa medicală. Da. Anul 2021 a fost pentru mine un nou început care m-a transpus în timp acum 26 de ani la ziua în care am pus pe picioare ceea ce azi este Reţeaua Privată Regina Maria. La fel de emoţionat ca şi în anul 1995.“


 

Află aici cele mai importante informatii despre Gala ZF 2022