ZF 24 de ani

Horaţiu Ţepeş, proprietarul producătorului de acoperişuri Bilka Steel, despre anul 2009

18.11.2022, 17:03

2009 a fost unul dintre cei mai importanţi ani, cu cel mai mare impact, atât pentru Bilka, cât şi pentru mine ca om de business. Eram în al treilea an de la înfiinţarea companiei, doar ce începusem investiţiile în primele capacităţi de producţie. Marile companii anunţau disponibilizări în masă şi stoparea investiţiilor, în timp ce la noi încasările precum şi vânzările stagnau, având totodată şi investiţii în curs. Simultan, în cadrul companiei începeam procesul de formare a unei culturi organizaţionale, era perioada în care trebuiau puse bazele a ceea ce este astăzi compania. Astfel, într-o perioadă scurtă de timp, cu nu prea multă experienţă în managementul crizelor, aveam de tratat situaţia vânzărilor, strategia de investiţii pe termen scurt, strategia de dezvoltare pe termen lung şi formarea unei echipe solide. Era totul sau nimic. Nu puteam şovăi prea mult şi am decis că singura noastră şansă era să căutăm oportunităţile momentului şi să ne ghidăm după perspectiva pe care o aveam pentru următorii ani. Am decis la acel moment ca toate acţiunile de atunci să aibă în vedere Bilka peste zece ani. O decizie care s-a dovedit câştigătoare, căci ne-a dus în 2021 la afaceri de peste 1 mld lei. 2009 rămâne un an definitoriu pentru mine şi companie pentru că este acela în care s-au format principiile Bilka, în care s-a conturat mindsetul echipei. Am învăţat să nu luăm decizii bazate pe frică, să nu ne îmbătăm cu propriul succes, să ne adaptăm rapid la orice situaţie şi să nu renunţăm la ceea ce ştim că putem realiza pe termen lung. Principii pe care continuăm să le aplicăm şi astăzi.

În acest context, aş menţiona un titlu din ZF, un articol scris în 2007 peste care am dat în 2009. Pe cât de simplu pare titlul, pe atât de inspiraţional este: „Atenţie, creşterea economică nu este un miracol!”. În articol se preciza că o creştere economică nu este un miracol, ci vine ca urmare a unor decizii corecte luate de-a lungul timpului, că evoluţia nu vine din cer, iar ce se va întampla în viitor acum se hotărăşte. O idee care pare simplă, dar realitatea ne arată că în business şi în economie nu este implementată în adevăratul ei sens. O idee care, la acel moment, a întărit ceea ce gândeam despre ce trebuie să fac în business, rămâne valabilă şi azi şi ar trebui să fie înrămată în biroul oricărui manager.

„În evoluţia unui business sunt importanţi atât anii dificili, cât şi cei prosperi, dar cel mai important cred că este ca în anii prosperi să nu fim captivi în propriul succes şi să construim principii sănătoase care să ne ajute să trecem mai uşor peste anii dificili care vin la un moment dat în viaţa fiecărui business. Faptul că Bilka este o companie care s-a dezvoltat în plină criză ne-a dat experienţa de care aveam nevoie pentru a gestiona ce a urmat, inclusiv perioada 2020-2022 în care ne-am adaptat rapid şi nu am luat decizii impulsive sau măsuri drastice la nivel de business.”


 

Află aici cele mai importante informatii despre Gala ZF 2022